Ciocanitoarea - Toate Ciocanitorile din Lume

Ciocanitori

Ciocanitorile se cațără pe copaci și cu o preocupare absolută lovesc cu ciocul cât e ziua de lungă. Primăvara devreme, în luna martie, sunt foarte teritoriale, se fugăresc una pe alta și fac mult zgomot.

Pe lângă sunetul dat de lovitul ciocului în copaci, numit în limbaj ornitologic „toboșărit”, ciocănitorile scot și un sunet strident, diferit de la o specie la alta. Specialiștii pot să deosebească aceste sunete și să înțeleagă ce specie locuiește într-o anumită zonă. Dar mereu este indicat să știi și cum arată pasărea.

Ciocănitorile sunt păsări de talie mică și mijlocie, cu dimensiuni între vrabie și cioară. Degetele picioarelor sunt de tip zigodactil, adaptate la cățăratul pe trunchiul arborilor. Au un cioc puternic, conic, ascuțit,care seamănă cu un fel de daltă adaptată pentru cioplit lemnul arborilor.

Citeste si Zborul pasarilor

Limba lor este cilindrică, foarte lungă, protractilă, putând fi scoasă foarte multînainte. Această dotare permite ciocănitorilor să ajungă la insectele și larvele ascunse în galeriile săpate în lemnul arborilor.

Penele cozii sunt foarte rigide și servesc la sprijinul corpului atunci când se cațără sau când scobesc scoarța arborilor. Au un colorit al penajului foarte viu, contrastant și pot zice chiar strident.

Aceste păsări scot țipete puternice. În perioada reproducerii, produc un toboșăritputernic, prelungit, obținut prin lovirea rapidă cu ciocul a ramurilor uscate. Acest comportament mai poartă numele de „a bate darabana”, și în acest fel, masculii își delimitează teritoriul de cuibărit. Ciocănitorile sunt păsări monogame, iar diferența dintre femele și masculi e slab pronunțată, rezumându-se la intensitatea câtorva pete de culoare.

Cuibăresc în scorburi și cavități pe care și le sapă în trunchiul arborilor. Se hrănesc cu insecte, dar în afara perioadei de cuibărit consumă și fructe sau miezul unor semințe pe care le sparg cu ciocul.

Majoritatea ciocănitorilor preferă pădurile bătrâne, cu copaci vechi, găunoși, atacați de insecte. Deseori, în strădaniile lor de a-și căuta mâncarea sub scoarța copacilor, sapă galerii sau scorburi pe care alte păsări din pădure le folosesc pentru cuibărit.

Sunt cazuri când și mamiferele mici se adăpostesc în aceste scorburi, sau creează acolo depozite de mâncare. Din acest motiv, ciocănitorile sunt foarte utile silviculturii, nimicind un mare număr de insecte dăunătoare și creând condiții prielnice pentru existența altor organisme.

În țara noastră trăiesc 8 specii de ciocănitori. Cea mai comună și mai des întâlnită este ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus). I se spune așa pentru că este caracteristică livezilor, parcurilor şi grădinilor. Poate fi întâlnită și în păduri tinere, cu copaci nu prea groși.

Este o pasăre sedentară la noi, adică stă aici tot anul. Lungimea corpului este de până la 25 cm, iar masculii și femelele nu prea se deosebesc. În general, penajului acestei păsări este o combinație de alb, negru și roșu, doar că la mascul se observă şi o pată roşie în partea din spate a creştetului capului.