Stegozauri – Dinozauri de cateva tone si creier cat o nuca
Stegozaurii sunt reprezentanti remarcabili ai faunei erbivore din era Mezozoica, perioada Jurasicului, de acum 155-150 milioane de ani. Erau dinozauri patrupezi, se deplasau lent pe toate cele patru membre robuste cu labe scurte si gheare in forma de copita.
Aceste animale uimitoare impresionau prin perechile de placi osoase de pe spate, cat si prin perechile de spini de pe coada, iar la unele specii prin piroanele lungi ascutite din zona umerilor, partile laterale sau solduri.
Principala particularitate a stegozaurilor era creierul extrem de mic, de marimea unei nuci. Totusi acest dezavantaj era suplinit de maduva osoasa a coloanei vertebrale ce avea o umflatura considerabila, care conform expertilor ar fi reprezentat un al doilea creier al acestor animale.
Se banuieste ca acest creier din maduva spinarii a fost de aproximativ 20 de ori mai mare fata de cel din cutia craniana. Totusi stegozaurii nu sunt singurii care prezentau aceasta caracteristica – de creier la sale. Se pare ca si la struti maduva spinarii este foarte mult dilatata in aceasta regiune a corpului lor. Din respectiva zona porneau o serie de nervi ce transmiteau impulsuri asupra muschilor membrelor posterioare si asupra cozii.
Cu toate acestea, cercetatorii au ajuns la concluzia ca aceasta zona de pe parte dorsala reprezenta de fapt un punct de intalnire a numerosi nervi din zona picioarelor si cozii.
Analizand fosilele acestor animale preistorice, paleontologii au ajuns la pareri diferite privind rolul placilor osoase de pe spate. Toate au fost gasite alaturi de schelet, niciodata prinse de acesta. Acest aspect arata ca placile uriase erau pur si simplu prinse de pielea groasa a animalelor.
De asemenea, unii cercetatori credeau in ipoteza ca placile au fost acoperite cu un fel de substanta dura asemanator coarnelor bovinelor de azi. Alti cercetatori considerau placile acoperite cu o membrana strabatuta de numeroase vase de sange si astfel prin intermediul ei probabil dinozaurii isi puteau controla schimburile de caldura dintre corp si mediu.
Daca acest lucru ar fi fost adevarat inseamna ca placile erau dispuse in zig-zac, formand un sir pe spatele animalului. Prin suprafata lor mare se absorbea rapid caldura mai ales in cazul in care animalul statea la soare, iar prin miscarea lor se pierdea o mare parte din caldura in exces, cand placile erau expuse in bataia vantului.
Spre extremitatea cozii stegozaurii aveau tepi lungi si ascutiti care serveau ca mijloc de aparare impotriva dinozaurilor pradatori. Avand in vedere ca un stegozaur avea corpul lung de 6-9 m si greu de 1-2 tone, cu siguranta si forta de lovire a cozii lungi si puternice nu era deloc de neglijat.
Era suficient ca animalul sa-si roteasca coada ca un buzdugan si orice inamic sa o ia la fuga. Fiind prea fragile pentru a permite animalelor sa se apere, placile reprezentau totusi un mod de recunoastere a exemplarelor intre ele.
Membrele anterioare fiind mult mai scurte decat cele posterioare faceau ca dinozaurul sa-si tina spatele coborat anterior, la fel si capul era aplecat mult in fata si sustinut de gatul flexibil si musculos.
Maxilarele acestor erbivore erau prevazute cu dinti care nu faceau fata procesului de maruntire a hranei vegetale, de aceea stegozaurii obisnuiau sa inghita pietre stomacale – gastroliti – ce actionau ca o adevatata moara in stomac, erau tinute intr-o camera stomacala pana ce marginile lor se toceau, apoi erau aruncate afara si inlocuite cu altele noi, neslefuite.
