Locomotia pasarilor

Locomotia pasarilor

Pentru majoritatea pasarilor zborul ramane mijlocul de locomotie cel mai folosit. Oricum, abilitatea de a se misca pe sol sau in apa este vitala, mai ales cand este vorba de obtinerea hranei. Unele pasari chiar si-au pierdut abilitatea de a zbura, bazandu-se in schimb pe capacitatea de a inota sau a fugi. Nu toate pasarile au capacitatea de a zbura, dar acest lucru nu inseamna ca sunt in dezavantaj in habitatele lor naturale.

Pinguinii pot parea destul de neindemanatici tarandu-se pe sol, dar sunt foarte bine adaptati la vita acvatica. Asemenea altor pasari acvatice, labele cu membrane le permit inotul cu mare eficienta. Membranele sunt o caracteristica foarte obisnuita la pasarile acvatice.

Faldurile care unesc degetele transforma laba intr-o pedala foarte eficienta, permitand pasarilor sa-si sporeasca propulsia, impingandu-le impotriva apei. Pe sol, oricum, labele palmate prezinta unele restrictii, din cauza ca, fiind legate impreuna in acest fel, fac ca degetele sa nu mai fie atat de flexibile.

Locomotia in apa

Cand pinguinii se scufunda, corpul lor neted si lucios, de forma unei torpile, le permite sa inoate foarte rapid sub apa, atingand viteze de 40km/h. inotatoarele care s-au dezvoltat din aripi le ajuta sa carmeasca in timp de urmaresc pestii, care sunt hrana lor de baza. Ca si alte pasari zburatoare, pinguinii au nevoie de muschi la aripi pentru a-si putea controla miscarile, asa ca structura scheletului lor trebuie sa fie asemanatoare cu a pasarilor zburatoare.

Ratele nezburatoare si alte pasari acvatice, cum ar fi cormoranii din insulele Galapagos, folosesc o metoda diferita de locomotie: pentru propulsare se bazeaza in totalitate pe picioare, in loc de aripi. Scheletul lor difera de cel al pasarilor zburatoare prin faptul ca nu au carena proeminenta de la stern pentru inserarea muschilor de zbor.

Pasari nezburatoare terestre

Un anumit numar de pasari terestre si-au pierdut abilitatea de a zbura. De obicei, acestea sunt pasari care populeaza insulele unde pana la sosirea pisicilor si a sobolanilor aduse pe vasele din Europa au trebuit sa faca fata putinilor pradatori. Sosirea pradatorilor le-au facut vulnerabile si multe dintre ele au disparut, inclusiv pasarea dodo, un porumbel mare, nezburator, din insulele Mauritius din Oceanul Indian.

Un procentaj mare de pasari nezburatoare s-a dezvoltat pe insulele din Noua Zeelanda, dar multe au disparut de atunci, inclusiv speciile de moa. Pasarile de moa reprezinta cel mai divers grup de pasari nezburatoare care au fost inregistrate pana acum. Ultimele exemplare au murit in timpul extinderii asezariilor omenesti de pe acele insule, in secolul al XIX-lea. Pasarea uriasa moa a fost cea mai mare membra a grupului si intr-adevar a fost cea mai mare pasare care a existat. Ar fi pus in umbra strutii din zilele noastre, avand 3,5m inaltime.

Se presupune ca au existat o duzina sau chiar mai multe specii de moa, care ocupau, se pare, acelasi tip de nisa ca mamiferele erbivore absente din Noua Zeelanda. In lipsa mamiferelor rapitoare, moa nu a trebuit sa se infrunte cu nici o amenintare semnificativa pentru existenta lor pana la sosirea primului ocupant in Noua Zeelanda care a inceput vanatoarea lor.

Dimensiunile lor mari le faceau foarte vizibile si, dezvoltandu-se intr-un mediu unde erau la adapost de orice amenintare, si-au pierdut abilitatea de a zbura. Nu puteau nici sa fuga cu rapiditate, spre deosebire de pasarile moderne nezburatoare, cum ar fi strutii. Acesti giganti fara aparare au fost curand condamnati la disparitia totala.

Ratitele

Oricum, nu toate pasarile nezburatoare sunt neajutorate in fata pericolelor. Marile pasari nezburatoare, cunoscute ca rarite, incluzand cazuarii, strutii, emu si nandu, sunt deosebit de dotate pentru a se apara. Picioarele lungi si puternice sunt capabile sa provoace rani letale, mai ales in cazul cazuarilor care se intalnesc in regiunile din nordul Australiei, Noua Guinee si in insulele din jur. Aceste pasari au gheare lungi si taioase, asezate pe degetul interior.

Daca este incoltit si nu poate scapa prin fuga, cazuarul isi intinde cu bruschete picioarele si este capabil sa omoare un om cu ghearele lui taioase. Pasarea are si o creasta tare, osoasa, numita casca, ce ii protejeaza crestetul. Ratitele mari toate au aceeasi conformatie, avand corp voluminos, picioare lungi si gatul lung si subtire. La fel ca toate pasarile nezburatoare, au aripi care le ajuta la mentinerea echilibrului si le folosesc in timpul ritualului nuptial.

Majoritatea pasarilor au patru degete la o laba, dar ratitele au doar trei degete sau chiar mai putine in unele cazuri. Strutii au doua degete la fiecare laba. Cele mai rapide pasari de pe pamant pot sa atinga viteze de 50km/h. Numarul cat mai redus al degetelor poate ajuta aceste pasari sa atinga viteze cat mai mari.

Pasarile emu au cele mai rudimentare aripi dintre toate ratitele, care nu sunt folosite nici macar in ritual. Pasarile nandu din America de Sud au cele mai proeminente aripi dintre toate ratitele. Ele acopera partea dorsala, dar nu le permit sa zboare nici cand sunt mai tinere. Pasarile kiwi sunt tot ratite, dar sunt pasari mult mai mici, cu picioare mai scurte. Spre deosebire de alte ratite, nu sunt alergatoare rapide, dar se bazeaza pe camuflajul lor si obiceiurile nocturne pentru a-si ascunde prezenta.

Fuga la pasarile zburatoare

Unele pasari care sunt capabile sa zboare prefera sa se foloseasca de abilitatile lor in fuga. Ele includ si cucii alergatori din America de Nord. Cu aripile lor scurte aceste pasari pot zbura stangaci, dar prefera sa isi foloseasca picioarele puternice pentru a domina si a distruge prada. De obicei , zborul consuma energie considerabila in comparatie cu fuga sau cu saritul. Multe pasari vor alege sa se deplaseze cu usurinta pe sol pentru a ataca o prada sau pentru a evita un dusman daca hotarasc ca o situatie nu necesita zborul.

 

Citeste si articolul despre zborul pasarilor

 

Bibliografie: