Bufnita Polara

Bufnita Polara

<<<< Inapoi la bufnite
Origine

Bufnita polara (Bubo scandiacus) este una dintre cele mai mari si mai agresive specii de pasari pradatoare din lume.

Clasificata si denumita in 1758 de insusi marele savant Carl Linnaeus, pasarea era cunoscuta de mult de catre populatiile nordice, care i-au dat propriile denumiri. In prezent acestea variaza de la: Bufnita de Zapada la Fantoma Tundrei, Ookpik, Pasarea de Noapte Scandinava si pana la Teroarea Alba a Nordului.

E greu de inteles la prima vedere de ce o pasare ar putea capata niste denumiri atat de pline de teama si respect.
Bufnita polara se intalneste in toata zona Nordica a planetei: Alaska, Rusia, tarile scandinave, nordul Chinei, nordul Arhipelagului Britanic etc. Este chiar si pasarea care simbolizeaza Quebec-ul.

Sinonime: Strix scandiaca (Linnaeus, 1758), Nyctea scandiaca (Stephens, 1826).

Hrana Bufnita Polara

Bufnitele de zapada sunt carnivore. Ele vaneaza folosindu-se de un loc situat la inaltime care sa le ofere o buna vizibilitate in timp ce-si asteapta potentiala prada sa apara in zona de vanatoare. Scanarea vizuala a zonei de vanatoare este facilitata de capacitatea lor de a-si roti capul pana la 270 de grade.

Spre deosebire de alte rude, este activa in timpul zilei, cand isi petrece majoritatea timpului vanand. Clima rece si dimensiunile mari cer un aport mare de proteine, asa incat hrana trebuie sa fie consistenta si in cantitate mare. In principal, aceasta specie depinde de lemmingi (o specie foarte comuna de rozator mic) pentru a-si asigura hrana.

Va ataca insa daca are ocazia aproape orice; hrana sa contine: gaste, rate, pasari cantatoare, peste (pe care il pescuieste direct de la suprafata apei), iepuri, ratoni, soareci, marmote, cartite, veverite si practic orice altceva poate prinde si dobori.

Ataca din zbor dupa ce pandeste prada, care practic nu are nicio sansa in fata ghearelor ascutite si ciocului ce poate sfasia cu usurinta carnea. Trebuie mentionat faptul ca ataca des si bufnite mai mici. O statistica arata ca un exemplar adult se hraneste cu aproximativ 1600 de lemmingi pe an.

Bufnita consuma prazile mici intregi, iar din cele mai mari smulge bucati mari de carne pe care le inghite fara a le marunti. De multe ori pandeste capcanele puse de oameni pentru alti pradatori mari si fura momeala, lucru destul de iritant pentru vanatori. Insa tocamai aceasta putere de adaptare este cea care a adus succesul speciei, o adevarat supravietuitoare. Nici nu e de mirare ca aceasta pasare inteligenta reuseste sa traiasca aproape 10 ani in salbaticia dura, dar pana la 35 in captivitate, unde nu trebuie sa se fereasca de nimic.

Bufnita de zapada este un vanator calculat si perseverent, care va astepta sa-si identifice prada inainte de a se napusti asupra ei pentru a-si atinge scopurile. Bufnitele de zapada au un vaz patrunzator si un auz ascutit, care le ajuta sa-si descopere prada insesizabila in desimea vegetatiei sau sub patura de zapada. Dupa ce au identificat-o, bufnitele polare isi insfaca prada cu ajutorul ghearelor lor ascutite.

Bufnitele de zapada, ca multe alte pasari, isi inghit prazile pe de-a-ntregul. Sucurile lor gastrice puternice digera carnea, iar oasele nedigerabile, dintii, blana si penele sunt compactate in pelete ovale pe care pasarea le regurgiteaza la 18-24 ore dupa hranire. Atunci cand bufnita consuma o prada mai mare, bucata cu bucata, peletele respective nu mai sunt produse.

Caracteristici Bufnita Polara

Desi are dimensiuni destul de mari pentru o zburatoare: lungimea corpului de pana la 71 de centimetri si anvergura aripilor de peste un metru si jumatate, nu pare a reprezenta o amenintare, rar depasind trei kilograme in greutate. Insa aceasta pasare este un pradator extrem de eficient, fiind printre putinele specii de pasari de prada in afara pericolului de disparitie, dar si un parinte ce isi va apara cu ferocitate cuibul.

Vizual, este o specie greu de ignorat, avand o infatisare specifica: penaj alb sau pestrit extrem de des, acesta fiind combinat cu un invelis de grasime pentru a proteja pasarea impotriva frigului; ochii sunt de un galben intens si relativ mari raportat la marimea craniului, cu scopul de a vedea prada, care de obicei este camuflata bine. Aripile lungi, pe langa zburat, ajuta la reglarea temperaturii, lucru foarte important cand au loc schimbari mari.

Bufnitele de zapada sunt cele mai mari pasari din regiunea arctica, de circa 53-73 cm lungime si cu o anvergura maxima a aripilor de 170 (125-150) cm. Femelele sunt mai mari si mai corpolente decat masculii, cantarind aproximativ 1550-1600 g, in comparatie cu masculii care cantaresc circa 1450-1500 g. Au fost descoperite in salbaticie exemplare de bufnita polara care au atins greutati corporale de pana la 3 kg.

Bufnitele de zapada sunt predominant albe cu pete si dungi maron inchis. Femelele tind sa aiba mai multe marcaje decat masculii, care pot deveni aproape complet albi pe masura ce inainteaza in varsta.

Bufnitele de zapada tinere sunt, in general, mai inchise la culoare, iar marcajele lor sunt mult mai multe si mai evidente decat cele ale adultilor. Bufnitele de zapada are ochii galbeni, iar picioarele si degetele lor complet albe sunt acoperite cu pene albe care le protejeaza de vremea rece. Ciocul bufnitei de zapada este negru.

Bufnitele polare sunt, in general, solitare si teritoriale. Masculii isi stabilesc teritorii in perioadele de imperechere si le apara folosindu-se de vocalize si pozitii amenintatoare.

Marimea teritoriilor variaza in functie de abundenta prazii; in timpul anilor cu prazi din abundenta, pana la 5 perechi pot detine teritorii intinse pe o suprafata de 1,5 km2, in timp ce in anii de foamete, perechile sunt mult mai disparate. In timpul iernii, femelele isi stabilesc teritorii, pe care si-le apara pana in primavara, cand zboara spre nord.

Bufnitele de zapada sunt pasari migratoare. Cu toate acestea, migratia la aceasta specie este imprevizibila si dupa cate se pare este legata mai degraba de abundenta prazii decat de sezoane sau de vreme. In general, bufnitele de zapada sunt nomade, mutandu-se dintr-un loc in altul, si se imperecheaza atunci cand si unde prada este abundenta.

Aproximativ o data la fiecare patru ani, multe bufnite de zapada patrund in nordul Statelor Unite in timpul iernii, probabil pentru ca prazile lor sunt in cantitati insuficiente in regiunile mai nordice.

Reproducere Bufnita Polara

Desi in general exemplarele sunt singuratice, in perioada imperecherii formeaza perechi stabile care se ocupa de cresterea puilor de mai tarziu. Masculul cucereste de obicei femela aducandu-i prazi pe care tocmai le-a prins si chiar hranind-o.

Cei doi se vor hrani reciproc mai apoi in timp ce alterneaza la clocit. In general nu isi fac un cuib, ci prefera unul abandonat de un vultur sau alta pasare de dimensiuni mai mari; daca trebuie, isi confectioneaza unul direct pe sol.

Dupa eclozare, puii vor fi la randul lor hraniti de ambii parinti cu bucati din prada tocmai prinsa; acestia sunt mici, pufosi si de o culoare cenusie, care se va schimba intr-un penaj alb imaculat la masculi si alb cu striatii negre la femele. Perechea va fi mereu extrem de protectiva in ceea ce priveste siguranta cuibului, astfel incat orice intra in raza de un kilometru in jurul cuibului risca sa fie atacat, indiferent de marime sau motive.

Aceasta violenta in reactie face ca in unii ani aproape toti puii sa aunga in siguranta la maturitate, lucru uimitor pentru o specie salbatica. Cunoscand instinctiv faptul ca bufnita polara nu vaneaza in jurul cuibului, gastele cuibaresc in apropiere pentru a-si proteja puii. Multumita acestei tactici doar rar vreun pui cade prada singurilor dusmani naturali, vulpile si lupii.

Bufnitele polare se dovedesc astfel a avea un sistem aproape perfect de supravietuire, fiind un model aproape ideal de pradator. Prin adaptarea la mediu, arealul larg pe care il ocupa, gama larga de prada pe care o prefera, precum si agresivitatea cu care isi protejeaza urmasii ar fi si greu sa nu reuseasca. Iar adaptarea continua la activitatile omului si schimbarile mediului nu fac decat sa ne asigure ca aceasta specie nu pleaca nicaieri atata timp cat mai exista macar un rozator de prins, sau un peste.

Numai masculii sunt complet albi. Puii sunt inchisi la culoare si pestriti, in timp ce femelele sunt albe cu un model pestrit pe aripi. Aceste bufnite mari se reproduc in tundra arctica, unde femelele depun in jur de 3-11 oua (numarul de oua depuse depinzand de disponibilitatea hranei). Parintii sunt teritoriali si-si vor apara cuiburile de toti atacatorii – inclusiv de lupi. Puii de bufnita si in special cei de sex mascul, vor deveni din ce in ce mai albi pe masura se inainteaza in varsta.

Cea mai batrana bufnita de zapada cunoscuta a trait cel putin 28 de ani in captivitate.

Poze Bufnita Polara

Stiati ca…
  • Globul ocular al bufnitei este tubular si nu poate fi rotit ? Astfel, pentru a putea privi in lateral, pasarea trebuie sa-si roteasca intregul cap.
  • Bufnita este cea mai mare pasare rapitoare de noapte.
  • Corpul bufnitei este rotund, acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarca 2 ochi rotunzi galbeni-portocalii ce ocupa jumatate din marimea capului.
  • Vaneaza intr-un an aproximativ 10 000 de soareci care, inmultindu-se, ar consuma cantitati uriase de hrana si ar duce la raspandirea multor boli.
  • Bufnita polara nu vaneaza la mai putin de 1km de cuib ?
  • Bufnita polara are o putere de adaptare fantastica ?

Citeste si Cele mai rapide 10 pasari din lume