Iguanele privesc de deasupra cuştii din camera de zi, de pe scări, de pe spătarul fotoliului. „Luaţi loc aici”, spune Jonathan Scupin, 25 de ani, ridicând o iguană de 1,5 metri de pe canapea, ca să facă loc vizitatorului. In total, în aceeaşi casă cu Scupin şi cu logodnica lui – Ann-Elizabeth Nash, fondatoarea şi directoarea Centrului de Salvare a Reptilelor din Colorado – trăiesc peste 40 de iguane.
Multe dintre reptile sunt lăsate libere prin casă, deşi unele sunt închise în Camera Iggy, o cameră din spate pe care cei doi o menţin foarte umedă şi foarte călduroasă, adică mult mai pe placul reptilelor, decât climatul arid din Colorado. La ultima numărătoare, mai aveau şi patru broaşte ţestoase-cutie, nouă broaşte-leopard, trei şerpi, o sala- mandră-tigru şi pe Hunted, o şopârlă supraveghetor de Nil, de peste un metru lungime şi încă în creştere, care preferă ouăle proaspete, şoarecii morţi şi carnea de curcan. Hunted stă mai mult în dormitorul lor.
200 de reptile salvate
In cei doi ani şi jumătate de la fondarea organizaţiei de salvare, Nash a primit aproape 200 de reptile, în majoritate iguane. Ea a găsit cămine pentru 140 dintre ele. Celelalte trăiesc cu ea şi cu Scupin sau într-unul din cele 13 adăpos¬turi asociate grupului. (Scupin a fost unul dintre cei mai buni îngrijitori de iguane. Aşa s-au cunoscut. Dragostea comună pentru iguane a fost punctul de pornire al poveştii lor de iubire).
„Pentru şerpi, adoptarea nu e o problemă”, spune Nash, 36 de ani. „Şerpii sunt uşor de îngrijit. Dar o iguană plic-tiseşte tot timpul. Nu există interes pentru ele”. Multe dintre iguanele aflate în grija lui Nash au poveşti similare. Au fost adoptate când erau nişte bebeluşi verzi mici şi drăguţi, de numai câţiva centimetri lungime. Dar apoi au început să crească. Cuştile au rămas prea mici. Poate că proprietarii lor s-au plictisit sau, şi mai rău, au început să fie speriaţi de ele. Lăsate singure, nu au fost obişnuite cu oamenii şi au început a şuiera şi a lovi cu coada sau chiar a-i muşca pe cei care se apropiau prea mult de ele.
Când, în cele din urmă, ajungeau într-un adăpost de animale, îngrijitorii de acolo, care erau mai acomodaţi cu clienţii lor cu blană decât cu cei solzoşi, o sunau pe Nash. în plus, Nash spune că mai primeşte cinci-şase telefoane săptămânal de la oameni care vor să-i predea direct ei iguaneîe lor. A fost nevoită ca pentru o vreme să nu mai primească şopârle. „Suntem deja depăşiţi”, spune femeia.
Casa e plină în timpul sezonului de împerechere
Lucrurile se cam încurcă în casă spre sfârşitul verii. Acesta este sezonul de împerechere, şi masculii de iguană pot deveni destul de iritaţi în această perioadă, aşa încât trebuie separaţi. „Masculii în plină dezvoltare se pot lupta între ei până la moarte”,- spune Nash. „Femelele nu se bat la fel de mult. Ele îşi exprimă iritarea, se împing una pe cealaltă, dar înfruntările lor nu sunt la fel de sângeroase ca ale masculilor”.
Cele mai citite articole
Chiar şi atunci când nu sunt preocupaţi de luptele dintre masculii din casă, Nash şi Scupin sunt extrem de prinşi. în fiecare dimineaţă, e nevoie de mai mult de o oră ca să le dea tuturor de mâncare. Cea mai mare parte a serii o petrec hrănind animalele şi stând cu ele. în zilele ei libere, Nash urcă o parte dintre animalele mai blânde în maşină şi face prezentări în săli de clasă. De asemenea, a adus acasă studenţi la Medicină veterinară de la Universitatea de Stat Colorado, din apropiere, pentru ca aceştia să înveţe să se ocupe de iguane şi să se simtă în largul lor în preajma acestora.
Organizaţia non-profit este desfăşurată cu bani foarte puţini. Anul trecut, a adus 14.000 de dolari din donaţii, inclusiv 3.000 de dolari din partea lui Nash şi a lui Scupin. Nash se aşteaptă la cheltuieli mai mari în acest an.
Femeia, care a cunoscut-o pe prima dintre iguanele ei cu doar trei ani în urmă şi s-a îndrăgostit fulgerător de ea, crede că reptilele câştigă teren ca animale de casă, mai ales. în rândul sexului frumos. „Aş spune că există un număr egal de femei şi bărbaţi care nu vor să aibă de-a face cu reptile”, spune ea. „Dar, în clipa de faţă, există mai multe femei, decât bărbaţi, în acţiunile de reabilitare a reptilelor”.
Este o provocare căreia nu-i poate face faţă oricine, spune ea. Este cu totul altceva să ai un animal de casă reptilă, decât un câine sau o pisică. „Pentru câinele meu, eu sunt centrul universului”, spune ea despre cocker-ul spaniol, Sandy. „Nu e nevoie de nici un truc, ca să faci un câine să te iubească. Dar reptilele nu interacţionează cu tine în acelaşi mod. Ele sunt animale sălbatice, care e posibil să hotărască dacă vor să fie cu tine. Privindu-le o vreme, le vei observa personalitatea. Şi e sigur că au personalităţi diferite”.
Bibliografie:
Comentarii