- Areal: Australia
- Habitat: zone cu apa adanca
- Hrana: Omnivor
- Marime: 40-60cm
- Greutate: 0.7-2.4kg
- Viteza: 35km/h (22mph)
- Culori: Maro, gri, negru
- Reproducere: 2 pui
- Pradatori: Vulpe, sarpe, crocodil
- Traieste: solitar
- Media de varsta: 15 ani
- Particularitati: Cioc de rata, teapa veninoasa la masculi
Ornitorincul (Ornithorhynchus anatinus) este un mamifer, reprezentant al familiei Ornithorhynchidae a ordinului Monotremata, in a carui alcatuire anatomica gasim o neobisnuita imbinare de caractere, mostenite de la stramosii reptilieni, altele amintind de pasari.
Clasa Mamiferelor, cunoscuta ca fiind grupa ai carei reprezentanti sunt cei mai evoluati, are doua caractere esentiale: prezenta glandelor mamare (ce secreta lapte) si acoperirea corpului cu par.
Originea acestora este inca obscura, fosilele semnificative lipsind sau fiind foarte rare. Ceea ce se cunoaste cu siguranta este evoluarea lor dintr-un grup de reptile. Acum 200 de milioane de ani, in perioada Triasica a Mezozoicului au aparut aceste fiinte evoluate.
Dimensiunile lor erau reduse (unele de cativa cm), erbivore sau frugivore, fapt relevat din studiul molarilor fosili prevazuti cu tubercule. Astfel, grupul primeste numele de Multituberculata. Aceste prime mamifere pastrau numeroase caractere reptiliene, care au disparut treptat. Multituberculatele se aseamana cu monotremele. Monotremele sunt cele mai vechi si mai primitive mamifere actuale.
La inceputul secolului al XIX-lea colonistii europeni denumesc exemplare aduse din Australia „cartita-rata”, „cioc de rata”. Disecarea lor ii surprinde pe savanti; englezul Everard Home descopera ca organele reproducatoare ale femelelor difera de cele ale mamiferelor, motiv pentru care a creat o clasa aparte care era intermediara intre mamifere, pasari si amfibieni.
Tot in urma unei disectii, francezul Geoffroy Saint-Hilaire descopera ca animalul depune oua.
Hrana Ornitorinc
Modul sau de nutritie este omnivor, scormonind malul sau nisipul de pe fundul apei cu „ciocul” in cautarea crustaceelor, viermilor, a insectelor si plantelor acvatice.
Se deplaseaza cu usurinta in apa, folosind membrele anterioare pentru inaintare, cele posterioare pentru echilibrare, iar coada drept carma.
Inoata la suprafata, stand pe jumatate scufundat sau plonjand spre fund in cautarea hranei, in acest ultim caz ochii si urechile se inchid, folosind pentru orientare doar „ciocul”.
Aspect Ornitorinc
Ornitorincul are o lungime de 65 cm si o masa de aproximativ 2-3 kg, in functie de sex. Are o blana cafenie (deasa si moale, insa perii sunt mai lanosi pe abdomen si mai duri pe spate), formata din doua straturi, care il ajuta sa mentina o temperatura constanta a corpului.
Coada este turtita dorso-ventral, iar capul prezinta prelungirea cunoscuta sub numele de „cioc de rata”. Ciocul ornitorincului este flexibil, lat de aproximativ 10-15 cm. Acesta are peste 700 000 de receptori tactili si electrici, care il ajuta la orientare in apa in timpul scufundarilor.
Ornitorincul nu are ureche externa, insa are un auz foarte fin. Prezinta niste pliuri tegumentare care ii protejeaza ochii si urechile in apa. Detecteaza prada cu botul lui sensibil. De asemenea are o acuitate vizuala foarte ridicata. Masculii se apara cu spinii otravitori de pe picioarele posterioare.
Comportament Ornitorinc
Cele mai citite articole
Nu este intalnit pe tot cuprinsul Australiei, ci numai in Queensland, Noua Galie de Sud, Victoria si in cateva zone din sudului continentului. Este prezent si in Tasmania in numar destul de mare. Astazi este cunoscuta o singura specie de ornitorinc, cea descrisa de catre zoologii englezi Shaw si Nodder, Ornithorhynchus anatinus.
S-a constatat, in timp, existenta a patru subspecii care se deosebeau de specia tip (Ornithorhynchus anatinus anatinus) din Noua Galie de Sud si Victoria prin dimensiuni si locul unde traiesc, dintre care:
- Ornithorhynchus anatinus triton in bazinele fluviilor Darling si Murray;
- Ornithorynchus anatinus phoxinus la altitudini mai ridicate.
Inainte de sosirea colonistilor europeni, acesta nu avea decat putini dusmani naturali, iar supravietuirea sa nu era in pericol. Insa acest lucru s-a schimbat dupa 1788 si 1851, cand descoperirea aurului a sporit considerabil imigratia.
Vanat intens pentru blana sa, ornitorincul a avut de suferit si datorita inmultirii necontrolate a iepurilor, care le distrugeau cuiburile prin saparea galeriilor proprii. Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial zoologii australieni au sesizat interesul imens pe care-l prezinta fauna lor. Astazi, prinderea si exportul unui ornitorinc sunt interzise.
In Romania, la Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa din Bucuresti, a doua sala a mamiferelor, de la parter, poate fi admirat un exemplar de ornitorinc, obtinut cu multi ani in urma de catre directorul eponim al institutiei.
Ornitorincul scoate sunete care ii permit sa transmita mesaje semenilor sai. Nu poseda coarde vocale. Aceste sunete sunt produse de catre pui, atunci cand isi cheama tovarasii de joaca, ori de catre adulti, cand sunt in primejdie sau cand vor sa comunice cu alti ornitorinci.
Atunci cand se afla sub apa si ii lipseste oxigenul, poate sa-si reduca ritmul batailor inimii, de la 200 pe minut, la mai putin de 10.
Reproducere Ornitorinc
Reproducerea are loc dupa o scurta perioada de hibernare, in lunile septembrie-noiembrie. Dupa imperechere, partenerii se mai joaca un timp impreuna, apoi se despart, masculul revenind la viata solitara din vizuina. Cand ouale trebuie depuse, femela sapa o groapa de 60-90 cm adancime.
Se incepe cu o galerie in panta, cu o lungime intre 6 si 12 m. Materialele necesare construirii cuibului sunt transportate de femela pe burta cu ajutorul cozii. Ea blocheaza calea de acces cu unul sau mai multe „dopuri” de pamant, groase de 15-20 cm, pe care le batatoreste cu coada.
In aceasta izolare are loc depunerea a 2-3 oua, cu diametrul de 1,5 cm. Incubatia dureaza 7-10 zile, femela pastrand ouale langa abdomenul ei. Iesirea puilor din oua este asigurata de un „dinte” aflat la varful botului, care apoi dispare. Prezenta acestui „dinte” este tot un caracter arhaic, nefiind prezent la nici un alt mamifer.
La nastere puii nu masoara mai mult de 13 mm lungime, sunt orbi timp de 11 saptamani si se hranesc prin lingerea laptelui de pe abdomenul mamei.
Toate exemplarele se nasc cu pinteni la picioarele din spate, insa acestia cad de pe picioarele femelelor la varsta de aproximativ un an, in vreme ce pintenii masculilor devin veninosi in timpul sezonului de imperechere. Cantareste cateva kilograme si traieste in jur de 12 ani.
In captivitate a fost atinsa varsta-record de 17 ani.
Poze Ornitorinc
Stiati ca ..
- Ornitorincul cand se simte amenintat de vreun dusman, se scufunda rapid in apa, unde poate ramane nemiscat peste 10 minute, fara sa respire.
- La fiecare glezna, ornitorincul mascul are pinteni otravitori.
Comentarii