Origine
Monstrul Gila este o reptila pe cale de disparitie. Poate fi intalnit in deserturile Mojave, Sonora si Chihuahua, in sud-vestul statului Utah, sudul Nevada, sud-estul Californiei, Arizona si sud-vestul New Mexico, pana in Mexic. Desi e protejat de lege, monstrul gila continua sa piarda teren in favoarea asezarilor urbane si miturilor.
In ciuda numelui sau de monstru (care ne duce cu gandul la o vietate ce traieste in adancurile apelor sau in pesteri obscure), aceasta soparla uriasa poate fi intalnita in deserturile si zonele semi-aride, cu sol nisipos sau pietros si arbusti. Sta sub pietre, in vizuinile altor animal sau in gropi sapate de el.
In ultimele decenii aceste soparle au fost adeseori victime ale expansiunii umane, fiind gasite inecate sau ucise de catre oameni. Motivul? Odata cu dezvoltarea economica si urbana, teritoriul soparlelor s-a diminuat considerabil. Pentru a se hrani, aceste animale ajung adeseori in curtile oamenilor sau se ineaca in piscinele neacoperite.
De asemenea, omul este responsabil si pentru uciderea cu intentie a acestor reptile. Potrivit credintei populare din triburile indiene din America, monstrul Gila poate omori un om cu o singura rasuflare (o legenda atribuita indienilor Apache), in timp ce triburile Tohono O’Odham si Pima considera ca aceste reptile imbolnavesc oamenii prin spiritele lor.
Sigur ca exista si legende care protejeaza aceste fiinte, o legenda spune ca monstrul Gila are puteri tamaduitoare, motiv pentru care a fost vanat pentru pielea sa.
Hrana Monstrul Gila
Cand e cald, monstrul Gila se hraneste noaptea, cu mamifere mici, pasari si oua.
In aceasta perioada, stocheaza grasimi in coada si in abdomen, pe care le foloseste iarna, cand hiberneaza pana in februarie sau martie.
Spre deosebire de alte soparle, monstrul Gila nu-si poate lasa o parte din coada in cazul in care este atacat de un pradator, intrucat coada reprezinta locul sau de stocare a mancarii.
Este lenes, dar are o muscatura puternica.
Intrucat aceasta soparla se hraneste cu fiinte mici care nu reusesc sa-i opuna rezistenta, biologii sunt de parere ca veninul sau a evoluat doar pentru a se apara, nu pentru a fi folosit la vanatoare.
Caracteristici Monstrul Gila
Monstrii Gila sunt soparle cu un corp solid, care cresc pana la 45 sau chiar 60 cm in lungime. Au pete negre, portocalii, roz sau galbene, dungi si picatele, iar coada turtita este dungata. Capul este negru, iar pe spate are solzi ce se aseamana cu niste bilute.
Cele mai citite articole
Denumirea acestei soparle provine de la bazinul Raului Gila, din sud-vestul Statelor Unite ale Americii.
Este una dintre cele doua soparle veninoase existente, ambele facand parte din familia Helodermatidae. Heloderma suspectum seamana cu verisorul sau veninos, Heloderma horridum, dar este ceva mai mic si mai deschis la culoare.
Majoritatea dintilor monstrului Gila au doua santuri care transporta veninul. Toxina nu este injectata, ca in cazul serpilor, ci curge in rana, pe masura ce soparla isi mesteca victima.
Desi muscatura puternica poate fi fatala pentru animale, pentru oameni nu reprezinta o toxicitate atat de mare intrucat este produs in cantitate redusa.
Exista doua subspecii ale monstrului Gila, care traiesc in deserturile din sud-vest:
Heloderma suspectum suspectum (reticulat): traieste in deserturile Sonora si Chihuahua. Adultii sunt tarcati si patati.
Heloderma suspectum cinctum (dungat): traieste in desertul Mojave. Adultii au dungi late, duble.
Reproducere Monstrul Gila
Se inmulteste vara. Toamna sau iarna, femela depune, in medie, intre 3 si 5 oua, in pamantul nisipos, in vizuini sau sub pietre.
Perioada de incubare dureaza 9 luni.
Inca din momentul cand au iesit din oua, micile soparle (care masoara in medie 16 cm), pot musca si otravi o fiinta mai mica.
Puii ating maturitatea sexuala la varsta de 3 sau 5 ani.
Poze Monstrul Gila
Stiati ca ..
- Isi face rezerve de grasimi in coada ?
- Se crede ca veninul este pentru aparare si nu pentru atac ?
- Nu isi poate „pierde” coada ca alte reptile pentru ca aceasta nu se regenereaza ?
Citeste si despre Broasca Testoasa de Florida (cu tample rosii)
Bibliografie:
Comentarii