Dragonul de apa

Dragonul de apa

Origine

Dragonii chinezesti de apa (Physignathus cocincinus) sunt soparle arboricole diurne, din junglele umede din sud-estul Asiei, semiacvatice, foarte active, necesita terariu mare, inalt, cu un recipient cu apa in care se vor scalda destul de des.

Sunt originari din China, Thailanda, Vietnam, Laos, Cambodgia, Burma. mai sunt cunoscuti sub denumirile: Chinese Water Dragon, Asian Water Dragon, Thai Water Dragon sau Green Water Dragon (Eastern sau Australian Water Dragon).

Hrana Dragon de apa

Hrana de baza o constituie insectele (greieri) sau larvele unor gandaci (superworms, kingworms, mealworms, waxworms), sau alte insecte crescute special pentru hrana reptilelor.

Nu se recomanda insectele capturate din natura deoarece pot fi purtatoare de boli sau insecticide, pesticide la care au dobandit imunitate, dar la care soparlele pot fi grav afectate.

Inainte de hranire viermii se pudreaza cu suplimente minerale (in special Ca) si vitamine.

Spre maturitate se pot hrani, daca acccepta, cu urmatoarele vegetale: mazare, fasole verde (decongelate la temperatura camerei sau proaspete), broccoli, andive, morcovi (max. o data pe saptamana), patrunjel frunze (in cantitati mici), rosii, frunze de papadie, petale de trandafir, flori de macese, mere, fructe de padure(afine, zmeura, mure, fragi) (decongelate sau proaspete), pepene galben si rosu, struguri (max. o data pe saptamana), pere, kiwi, mango, papaya,fructe de opuntia, capsuni, cirese, caise, piersici (fara pielita).

Vegetalele se toaca marunt pentru a nu se ineca cu ele.

Caracteristici Dragon de apa

Pot trai 10-20 de ani daca sunt corect ingrijite. Umiditatea aerului trebuie sa fie mentinuta la 70-80%, fiind necesara si prezenta unui bazin cu apa suficient de mare pentru a incapea in intregime. Adancimea apei in bazin va fi de 10-15 cm.

Pot sta sub apa pana la 25 de minute. Predominant insectivore, spre maturitate accepta si soricei (maxim unul pe saptamana sau la doua saptamani), pestisori mici(foarte rar) sau anumite fructe si legume( in proportie de 10-15% din totalul hranei).

In general accepta doar mancarea vie, fiind atrase de miscarea prazii. In magazinele de specialitate exista cateva varietati de insecte sau larve ale acestora precum si soricei congelati, de diferite dimensiuni.

Se imblanzesc usor, din acest motiv fiind foarte apreciate de pasionatii acestui hobby. Nu se vor tine in acelasi terariu doi masculi deoarece se vor lupta intre ei, ranindu-se grav. Se pot tine in schimb in perechi sau mai multe femele cu un singur mascul, dar este bine ca animalele din acelasi terariu sa aiba dimensiuni apropiate pentru a nu risca accidente.

Masculii cresc pana la aproximativ 90 cm, femelele pana la 60-70 cm lungime totala. Coada reprezinta aproximativ 70% din lungimea totala.

TERARIUL

Sunt soparle de padure tropicala, mediul din terariu trebuie sa fie cald si umed. In timpul zilei temperatura medie din terariu trebuie sa se incadreze intre 28–30 grC,cu un loc de „stat la soare” (sub becul pentru incalzire) unde temperatura poate atinge pana la 35 grC. Noaptea temperatura poate sa scada pana la 24-26 grC, caldura fiind asigurata de un incalzitor tip „heatpad”.

Umiditatea trebuie pastrata in limita de 70-80 %. Se poate utiliza o cascada artificiala si/sau un generator de ceata (fogger, mist maker) pentru a pastra umiditatea in aceste limite. Umiditatea sub 60% sau peste 85 % poate afecta negativ soparlele.

Terariu recomandat: H 180 cm x L 120 cm x l 100 cm.

Terariul va trebui sa aiba crengi pana sus deoarece aceste soparle adora sa stea la inaltime, va contine un bec pentru incalzire si un tub fluorescent UVB 5.0 pentru asigurarea necesarului de raze ultraviolete.

Cele mai citite articole

Razele ultraviolete ajuta animalele sa sintetizeze vitamina D3 in lipsa careia calciul nu este fixat in oase, ducand la afectiuni grave (MBD – Metabolic Bone Disease). Atentie, distanta la care razele UVB isi pastreaza eficacitatea este de maxim 30 cm de tub, fiind necesara asezarea unei crengi la distanta potrivita.

De asemenea terariul trebuie sa contina un recipient cu apa cu suprafata suficient de mare astfel incat soparla sa incapa complet in el, si adanc de 10-15 cm.Apa se va schimba zilnic sau de cate ori e nevoie deoarece obisnuiesc sa-si faca nevoile in bazin.

Pentru incalzire pe timpul noptii se utilizeaza un heatpad rainforest (Exo-Terra). Substratul potrivit este humusul de cocos, umezit, deoarece este destul de moale si nu provoaca leziuni soparlelor care obisnuiesc sa sara de sus de pe crengi, direct in bazinul cu

apa sau pe sol si nici nu mucegaieste in mediu umed ca alte tipuri de substrat. In cazul in care mucegaieste se va schimba cat de repede posibil, mucegaiurile existente putand imbolnavi grav reptilele. De obicei daca exista o ventilatie corespunzatoare substratul nu va mucegai. Nu se utilizeaza sub nici o forma substrat de conifere (pin, cedru etc.) deoarece emana substante toxice pentru reptile.

DIMORFISM SEXUAL

La pui determinarea sexului este imposibila, dar pe masura ce cresc se pot distinge suficient de usor.

Masculul are creasta occipitala mai evidentiata, capul mai mare, tepii de pe spate mai mari, pori femurali mai mari si colorati galben-rosiatic. De asemenea are si gusa colorata in roz, portocaliu, albastru sau galben si creste mai mare decat femela. Femelele de obicei au gusa verde, cu puncte negre, porii femurali mici si necolorati iar creasta occipitala si tepii de pe spate sunt mai mici decat la masculi.

PROBLEME MAI DES INTALNITE

Deoarece obisnuiesc sa sara de la inaltime si nici nu pot percepe „transparenta”, isi pot rani botul destul de rau sarind de pe crengi direct in sticla terariului. Partea de jos a terariului este bine sa nu fie transparenta (se poate acoperi geamul cu hartie sau alt material, pe o inaltime de 15 cm) pentru ca daca vad prin geam vor incerca sa treaca de el si se vor rani.

Si mai bine ar fi ca terariul sa nu fie construit din sticla, se poate face din PAL dupa care se poate izola in interior cu lac ecologic sau cu silicon de acvariu diluat in acetona pana se poate intinde cu pensula.

Reproducere Dragon de apa

Inperecherea dureaza intre 2 si 20 de minute.

Femela accepta mai multi masculi pentru imperechere. Dupa 60-75 de zile ea elibereaza ovivipar puii.

Numarul de oua depuse variaza in functie de varsta mamei intre 8 si 15. O femela adulta va depune mai multe oua.

Ouale vor fi puse intr-un cuib sapat de femela si apoi acoperite cu pamant sau nisip afanat.

In captivitate incubarea optima se face la 28.5 – 31grC, iar timpul de incubare depinde de temperatura (constanta), care da si sexul micutilor.

Puii au un „dinde de ou” care ii ajuta sa iasa din ou. Acesta va cadea singur dupa 1-2 zile.

Au lungimea de 12-18cm si seamana cu adultii.

Pot trai 10-20 de ani daca sunt corect ingrijite.

Poze Dragon de apa

Stiati ca ..
  • Daca sunt pusi in apropiere doi masculi de dragon chinezesc de apa acestia se vor lupta ?

Citeste si despre Broasca Testoasa de Florida (cu tample rosii) sau Soparla mexicana

Bibliografie:

Cele mai citite articole