Pisica Balineza

Pisica Balineza




<<<< Inapoi la rase de pisici
Pisica Balineza

  • Origine: S.U.A.
  • Obtinere: Incrucisare
  • Greutate: 3 – 5.5 kg
  • Culori: Crem, ciocolata, liliac, roscat, albastru
  • Blana: lunga
  • Temperament: activa, jucausa, miauna
  • Sanatate: in general sanatoasa
  • Pui: 4 pui
  • Media de varsta: 10 – 14 ani
  • Alte nume: Pisica Balineza, Siameza cu par lung, Long-haired Siamese
  • Pret: 500$

Origine

Fata de multe alte rase orientale mai noi, Balineza nu a fost creata in mod intentionat. In realitate, crescatorii au fost socati atunci cand, la inceputul anilor 1900, siamezele cu parul scurt au fatat pisoi cu parul lung.

Acest lucru a fost posibil deoarece ambii parinti siamezi posedau o copie a genei pentru parul lung, o gena pe care, ca si siamezele pur sange, nu ar fi trebuit sa o aiba.

Avand in vedere ca parul lung este o trasatura indusa de o gena recesiva, pisicile pot avea gena si o pot transmite descendentilor lor fara ca ei sa aiba parul lung. Numai pisicile care mostenesc doua copii ale genei vor avea parul lung.

Modalitatea in care Siameza a cules gena parului lung a fost subiectul dezbaterilor cativa ani la rand. Unii experti considera ca ea a fost introdusa in fondul genetic al siamezei in Europa dupa Primul Razboi Mondial.

Avand in vedere ca rasa siameza era cat pe ce sa fie rasa de pe fata pamantului in acest haos, alte pisici au fost utilizate dupa razboi la reintinerirea rasei. S-a crezut ca angora turceasca, o rasa cu blana semilunga si matasoasa, ar putea fi una dintre rasele utilizate. Alti felinologi considera ca o mutatie genetica naturala s-a produs in liniile pur sange ale siamezelor, dand nastere unei siameze naturale cu parul lung.

Aceasta teorie este interesanta pentru unii specialisti deoarece ea sugereaza ca balineza se diferentiaza doar prin intermediul unei singure gene de siameza si este o rasa naturala, nu una hibrid. Dar nimeni nu stia acest lucru cu siguranta. In orice caz, majoritatea primilor crescatori de siameza au dat gratis aceste pisici cu parul lung, fiindu-le frica ca alti crescatori sa nu-i suspecteze de incrucisarea siamezelor lor cu alte rase.

In anii 1940, totusi, cativa specialisti progresisti au realizat ca acesti rebeli cu parul lung ar putea forma o rasa respectabila de sine statatoare. Crescatoarea Helen Smith din New York si Sylvia Holland din California au inceput sa lucreze cu pisicile cu parul lung aparute in cuiburile de fatare ale siamezelor. Numai siamezele au fost utilizate in programele de reproductie de nicio alta rasa nu a fost nevoie.

Cu toate acestea, alti crescatori de siameze nu au fost deloc multumiti de noua rasa si au facut tot ce le-a stat in putinta sa impiedice balineza de la castigarea recunoasterii. Totusi, admiratorii balinezei au fost perseverenti si in jurul anului 1970 toate marile asociatii nord americane recunosteau rasa.

Astazi, Balineza este acceptata pentru a participa in cadrul expozitiilor feline ca rasa de sine statatoare de urmatoarele asociatii si organizatii internationale: American Association of Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fancier’s Association (ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers’ Association (CFA), Cat Fanciers’ Federation (CFF), National Cat Fanciers’ Association (NCFA), The International Cat Association (TICA), Traditional Cat Association (TCA), United Feline Organization (UFO), FiFe (Federation Internationale Feline).



Aspect Pisica Balineza

Balineza are aceeasi conformatie corporala ca si siameza: un cap alungit, conic, atasat de un gat lung si zvelt, urechi ascutite, surprinzator de mari, care sunt late la baza, iar ochii migdalati sunt nici prea mari, nici prea mici. Corpul este gratios, lung, zvelt si tubular cu o combinatie evidenta de oase fine si muschi fermi. Coada este lunga si subtire si se ingusteaza pana la un anumit punct, dar parul care o acopera o face sa para mai mare decat este in realitate. Picioarele lungi si zvelte se termina cu labe ovale si gratioase.

Diferenta principala dintre Siameza si Balineza este lungimea parului. Blana Balinezei este fina, matasoasa si de lungime medie, dar firele de par se intind de-a lungul corpului astfel incat blana pare mai scurta decat este in realitate. Parul de pe coada este mai lung si se distribuie intr-un pamatuf.

Datorita blanii mai lungi, Balineza are un aspect mai bland si pare sa aiba o conformatie corporala mai putin extrema decat a siamezei cu blana scurta. In prezent, exista doua tipuri conformationale de corp si cap extrem si traditional (initial denumit applehead). Balineza extrema este cea pe care o vedeti la expozitiile feline, ea are corpul zvelt si capul conic precum cel al siamezei extreme. Balineza traditionala are corpul mai robust si capul mai rotund, ca al siamezei traditionale, dar spre deosebire de aceasta poseda blana semilunga.

Balineza apare decorata in aceleasi culori si in modelul pointed ca si siameza. Patru culori sunt acceptate de toate asociatiile de pisici: seal point, albastru point, ciocolatiu point si liliac point. Cu toate acestea, majoritatea organizatiilor de pisici, exceptie facand Cat Fanciers Association (CFA), recunosc Balineza si in urmatoarele culori suplimentare: rosu point, crem point, lynx (tarcat – tabby) point si carapace de testoasa point. Potrivit CFA, pisica ce etaleaza una dintre aceste culori suplimentare este considerata o rasa separata denumita Javaneza.

Javaneza a fost creata prin incrucisarea Balinezei cu pisica colorpoint cu parul scurt. Avand in vedere ca pisica colorpoint cu parul scurt a fost creata in anii 1940 prin incrucisarea Siamezei, abisinianelor, americanelor cu parul scurt si a domesticelor cu parul scurt, ceea ce tehnic vorbind face din Javaneza un hibrid. Cu toate acestea, Balineza a fost dezvoltata din liniile pur sange de Siameza, astfel ca CFA a creat o rasa separata formata din pisicile aparute in urma acestor incrucisari. Balineza poate atinge la maturitate o greutate corporala de 3 – 5,5 kg.

Comportament Pisica Balineza

Ca si siameza, balinezele sunt sociabile, afectuoase si au chef de distractie, un talent pentru conversatie si o curiozitate mistuitoare cu privire la ceea ce este ascuns in dulapurile voastre. Puteti fi siguri ca va vor intampina la usa cu un mieunat lung atunci cand va reintoarceti acasa dupa o zi grea. Daca va doriti o pisica pe care doar sa o vedeti, dar sa nu o auziti, aceasta rasa nu este pentru voi. Balinezele sunt active si jucause. Sunt pisici saritoare, agile, carora le plac inaltimile si pe care le veti gasi, de regula, cocotate pe sifonier, in cazul in care nu stau deja pe umerii vostrii.

Ele invata cu usurinta sa aduca jucariile pe care i le aruncati sau va pot distra cu acrobatiile lor ingenioase. Cu toate acestea, crescatorii sunt de parere ca dorinta lor aprinsa pentru dragoste si afectiune, precum si personalitatile lor placute si devotate le fac niste companioni minunati. Extrem de sociabile si receptive, balinezele sunt in tandem cu starile voastre emotionale si vor fi acolo la momentul potrivit pentru a va binedispune daca sunteti tristi sau pentru a va impartasi bucuria atunci cand sunteti fericiti.

Avand in vedere ca ele insele sunt galagioase, Balinezele sunt sensibile cand aud voci cunoscute si nu le plac vocile puternice si certurile dure. Una dintre cele mai dependente rase, Balineza nu va fi fericita daca este lasata singura pentru perioade lungi de timp. Daca lucrati toata ziua si va distrati toata noaptea, ganditi-va sa va achizitionati o alta rasa de pisici sau al tip de animalut de casa.

Balinezele se inteleg bine cu copiii si cu alte pisici si chiar le plac compania cainilor care sunt prietenosi cu pisicile. Aspecte particulare Deoarece blana Balinezei este doar semilunga si nu poseda puf profund, ea nu se incalceste ca in cazul raselor cu parul mai lung si prevazute cu puf profund. Un pieptanat saptamanal este suficient pentru a-ti mentine tovarasa Balineza in conditii exceptionale.

O Balineza cu calitati de animalut de casa costa chiar si 500 euro. Pisicile cu calitati de reproducatori costa intre 450 si 1000 $, in timp ce exemplarele cu calitati de expozitie va vor scoate din portofel intre 650 si 2000 $, in functie de crescator, regiune, linie, culoare si sex. De asemenea, unii crescatori aleg sa-si vanda reproducatorii pensionati sau pisicile de expozitie iesite din activitatea de competitie la preturile unei Balineze cu calitati de animalut de companie.

Particularitati Pisica Balineza

Blana este usor de ingrijit; o periere meticuloasa o data sau de doua ori pe saptamana pentru a inlatura parul mort si scurtarea ghearelor la fiecare 3-4 saptamani va vor mentine amicul patruped intr-o forma maxima.

Sunt pisici gurmande, dar nu lacome care au tendinta de a consuma mai multa hrana in comparatie cu pisicile din alte rase. Asta se datoreaza faptului ca sunt feline active si in consecinta mari consumatoare de calorii.

Atata timp cat se mentin active, acest obicei al lor nu le va predispune la obezitate. In sens contrar, in situatiile in care ajunge sa se plictiseasca si sa devina comoda, consumul acesta ridicat de hrana poate deveni o reala problema. Din considerentele mentionate, dietele recomandate pentru acest tip de pisici sunt cele bogate in proteine si fibre si sarace in grasimi.

Boli Pisica Balineza

Ca si Siameza, Balineza este, in general, sanatoasa. Totusi, ca si in cazul multor raselor pure, punctele slabe de ordin genetic exista in unele linii. Unele balineze au probleme cu gingivita si cu cardiomiopatia hipertrofica. Unele balineze sunt predispuse depunerii placii dentare, formarii tartrului si gingivitei.

Gingivita poate conduce la boala dentara denumita periodontita (o boala inflamatorie care afecteaza tesuturile de sustinere si pe cele din jurul dintelui), care produce pierderea dintelui, a tesuturilor si posibil si a osului.

Netratata, boala dentara poate slabi starea generala de sanatate a pisicii. Ingrijirea danturii si controalele anuale sunt o necesitate. In mod special, amiloidoza hepatica ereditara a fost descoperita in unele linii de balineze.

Boala face ca o proteina insolubila denumita amiloid sa se depoziteze in ficat, producand leziuni, disfunctii si in cele din urma insuficienta hepatica. In plus, incidenta cardiomiopatiei dilatative, o marire a muschiului cardiac care diminua functia inimii, a fost de asemenea intalnita la unele linii de siameza si balineza. Strabismul inca poate fi regasit in unele linii, dar reproductia dirijata a reusit treptat sa elimine aceasta deficienta din multe linii.

Totusi, aceasta problema oculara pare a fi legata de modelul pointed, motiv pentru care este cu atat mai dificil de eliminat complet. Potrivit Traditional Cat Association (TCA), balinezei traditionale ii lipsesc unele dintre problemele de sanatate ale celei extreme. Oricum, va recomandam sa achizitionati balineze de la un crescator care va ofera un certificat de sanatate si documentele de inregistrare.

Speranta de viata a Balinezei este de 10-14 ani.



Poze Pisica Balineza

Felise Pisica Balineza

in curand..

Bibliografie:

http://www.animal-photography.com/images/02hbfgxln.jpg

spanac