Pisica de nisip

Origine

Pisica de nisip face parte din ordinul Cranivora si familia Felidae. Aceasta specie este destul de rara, numarul de exemplare este foarte mic, de aceea este considerata in pericol de disparitie.

Felis margarita sau pisica de nisip este un animal salbatic, de dimensiuni mici, care poate fi intalnit in deserturile africane si asiatice. Nu a fost denumita pisica de desert pentru ca acest nume ii este atribuit speciei Felis silvestris lybica, o alta pisica salbatica africana, indeaproape inrudita cu pisica de nisip.
Felis margarita traieste in zonele extrem de aride ale desertului: Sahara, desertul Arabiei sau deserturile din Iran si Pakistan.

Declinul populatie de prada, precum si distrugerea habitatului natural de catre oameni, vanatoarea si comercializarea pisicilor de nisip sunt cativa factori care au condus la scaderea drastica a populatiei.

Interesant la aceasta felina este capacitatea ei de adaptare la conditii vitrege, de a rezista la temperaturi ce pot ajunge la plus 50 de grade in timpul zilei si cele apropiate sau chiar sub punctul de inghet pe timp de noapte.

Hrana Pisica de nisip

Aceasta este foarte bine adaptata conditiilor de mediu, extragandu-si necesarul de apa din hrana. Capturarea prazii este facilitata de urechile extrem de sensibile ale animalului.

Acestea sunt mari, de forma triunghiulara si pot detecta zgomotele produse de vietuitoatele aflate atat la suprafata cat si dedesubtul nisipului.

Se hraneste cu o varietate de vietati de desert: rozatoare, iepuri, pasari, reptile si unele artropode. Cel mai des consuma rozatoare mici, cu toate ca in Arabia, reptilele desertului, cum ar fi soparlele din specia Scincus officinalis, reprezinta o importanta sursa de hrana pentru aceste animale de prada si pot fi scoase din nisip la suprafata cu miscari rapide.

Din cauza faptului ca exista foarte putine surse de apa in mediul in care traieste, pisica de nisip este nevoita sa obtina toata apa de care au nevoie din hrana, la fel cum face si pisica cu picioare negre din Africa de Sud. Iese la vanatoare pe perioada noptii.

Aspect Pisica de nisip

Culoarea blanii variaza de la maro-galbui la cenusiu mat, cu dungi neclare (acestea sunt mai pronuntate la subspecia africana), de nunata mai inchisa, pe membre si cateva inele pana aproape de varful negru al cozii.

O linie roscata, intunecata porneste de la coltul ochilor si coboara in jos, pe obraz. Aceste modele de pe blana pisicii variaza in randul celor sase subspecii.

Are corpul destul de mic si putin indesat, cu lungimea de 45-67 cm si greutatea de 1,5-3,5 kg. In comparatie cu dimensiunea corpului, capul este izbitor de mare si urechile dezvoltate si ascutite. Coada este lunga de 28-35 cm si prezinta niste marcaje negre si rosiatice.

Pernitele de la picioare sunt acoperite cu fire lungi de par, ceea ce ii permite pisicii sa se deplaseze cu usurinta pe nisipurile miscatoare din mediul in care traieste, protejand, in acelasi timp, labele picioarelor de temperatura ridicata a nisipului.

Pisica de nisip poate supravietui la temperaturi cuprinse intre -5 gr C (23 F) si 52gr C (126 F).

Subspecii:

Felis margarita margarita (Loche 1858)
Felis margarita thinobius (Ognev 1926)
Felis margarita meinertzhageni (Pocock 1938)
Felis margarita airensis (Pocock 1938)
Felis margarita scheffeli (Hemmer, 1974)
Felis margarita harrisoni (Hemmer, Grubb and Groves, 1976)

Comportament Pisica de nisip

Vanatul are loc numai in timpul noptii, pisica devenind activa la asfintit, dupa ce isi petrece intreaga zi intr-o viziuna sau intr-un adapost, construit sub tufaris sau sub pietre.

Duce o viata solitara, prefera zonele aride, desertice si nisipoase, unde daca temperaturile devin foarte greu de suportat se ascunde in vizuini abandonate de gerbili, vulpi sau alte rozatoare.

Poate supravetui luni de zile fara apa, ea hidratandu-se doar cu lichidele pe care le ia din alimentele consumate. Isi cauta hrana pe timp de noapte, cand vaneaza insecte, soparle, serpi, rozatoare si pasari.

Obisnuieste sa stea pitita la sol, iar cand percepe cu urechile mari prada in apropierea sa, sare asupra ei si o prinde, sau sapa cu ghearele neascutite in nisip, daca aceasta nu se afla la suprafata.

Nu sunt animale teritoriale, deseori parcurg distante si de 8 km in cautarea hranei preferate. Principalii lor dusmani naturali sunt pasarile de prada, serpii si lupii.

Reproducere Pisica de nisip

In perioada de imperechere, scot sunete specifice (asemanatoare pisicilor domestice) de chemare a partenerului.

De regula, femela naste 2-3 pui, dupa o perioada de gestatie de 66 de zile. Nou nascutii, orbi si neajutorati, cantaresc intre 39 si 80 de grame imediat dupa nastere si cresc rapid, atingand maturitatea sexuala la varsta de 14 luni.

Acestia au la nastere corpul acoperit cu au un strat de blanita cu fir moale, de culoare galbui-deschisa. Ei cresc destul de repede, sunt intarcati la o luna si unii ajung la maturitate la varsta de 5 luni.

In captivitate, speranta de viata a acestui mamifer este de 13 ani.

Poze Pisica de nisip

Stiati ca ..

  • Pisica de nisip nu bea niciodata apa.
  • S-a adaptat la temperaturi de peste 50grade ziua si -5 grade noaptea.

Vezi si 16 cele mai inteligente animale

Comentarii
Toate comentariile

Comentarii