Scalar

Peste Scalar

Origine

Cunoscut si sub numele de AngelFish (pestele inger), scalarul a fost dintotdeauna unul dintre pestii preferati ai multor iubitori de acvariu si poate fi tinut in acvariu cu alte specii cu conditia ca acestea sa nu fie prea agresive si sa nu obisnuiasca sa-i ciupeasca inotatoarele sensibile.

Pestii care inoata rapid pot de asemenea sa ii streseze pe scalari si pot sa nu le permita sa se hraneasca indeajuns.Guramii din speciile Colisa si Tricogaster sunt parteneri ideali, ca si majoritatea ciclide din America de Sud si vestul Africii. Neonii si alte specii de mici dimensiuni nu trebuie sa fie introduse in acvariu cu scalarii decat daca se doreste sa devina hrana…

Fiind pesti inalti, scalarii necesita acvarii mai inalte. De asemenea sunt foarte sensibili la calitatea apei asfel ca se impune o schimbare de doua ori pe saptamana a 30% din volumul acesteia si este nevoie de o filtrare eficienta.

Sunt peste 100 de specii de Scalari.

Hrana Scalari

Din punct de vedere al hranei este un peste comod, care prefera hrana vie, indiferent care, dar mananca si hrana uscata sub forma de fulgi deshidratati, hrana special fabricata pentru ei sau alte Chichlidae. Daca hranim scalarii cu tubifex, acestia vor fi dati ca hrana doar de doua ori pe saptamana, mai ales daca avem de gand sa reproducem acesti pesti.

Wardleys Total Tropical – fulgi foarte nutritivi foarte similari cu Wardleys Angel Flake. Contine ingrediente din plante si nevertebrate pentru culoare, vitamina C pentru repararea tesuturilor si pentru mentinerea rezistentei la boli, si un supliment de vitamine. Acesti fulgi sunt considerati o hrana de mare calitate.

Wardleys Angel Flake – cea mai buna hrana pentru pestii de apa dulce. Contin ingredientele de la Total Tropical impreuna cu alte ingrediente de foarte mare calitate cum ar fi crevetii si scoicile.

Tetra Min Flake – o foarte nutritiva si apetisanta hrana.

Amestec de inima de vita – se iau inima si ficat de vita, se congeleaza si se taie in cuburi mici. Ratia generala este 2/3 inima si 1/3 ficat. Pot fi introduse si alte ingrediente in cantitate mica (galbenus de ou fiert bine, spanac).

Aceasta este cea mai nutritiva, cea mai sigura si cea mai economica hrana pe care o putem oferi scalarilor. De la aceasta hrana se poate tulbura usor apa (pentru turburare mai mica se reduce sau se elimina ficatul) dar cu o filtrare eficienta se poate rezolva aceasta problema.

Artemia Salina – artemia abia eclozata poate constitui prima hrana pentru puii de scalari.
Creveti congelati – sunt dati ca hrana suplimentara la inima de vita.
Tubifex congelati – sunt dati tot ca supliment la inima de vita.

Aspect Scalari

Scalarul zebra argintie este o specie de scalar inmultita in general in acvariile din SUA colorat majoritar cu argintiu cu dungi maro si negre.

Cele mai citite articole

Scalarul diamante este o specie de scalar colorat cu alb, negru si galben si un model gen diamantul

Scalarul alb stralucitor este o specie de culoare alba. Unii pot avea niste pete aurii pe cap. Specimenele tinere pot avea un colorit rosu sub ochii care va disparea cu varsta.

Scalarul leopard fumuriu este o specie de scalar ce are modele patate de culoare neagra, gri si argintie..

Scalarul jumatate negru va aduce o frumusete sofisticata acvariului dvs comunitar. Prima jumatate staluceste argintiu, iar cea de-a doua este neagra.

Caracteristici Scalari

Temperatura de crestere este de 24 grade C, dar in perioada de reproducere are nevoie de 26-28oC.

Se va tine seama ca scalarul nu se simte bine in compania altor pesti vioi, in schimb se pot asocia cu pesti de talie mai mare din familia cichlidae, care au un mod de viata asemanator (Cichlasoma festivum). Se va evita asocierea scalarilor cu discusii.

Reproducere Scalari

Prima conditie pentru a putea reproduce un peste este sa fim siguri ca avem cel putin o pereche. Precizam ca este nevoie de o pereche si nu de doi pesti (care pot fi doua femele care vor depune icre, una din ele indeplinind rolul unui virtual mascul).

Pentru a avea macar o pereche, vom creste 10-12 pesti, pe care-i vom hrani cat mai variat, cu hrana vie (mai putin tubifex), cu schimbari dese de apa si cu asigurarea tuturor conditiilor de calitate a apei : duritate, pH si temperatura. Puii pe care-i vom creste trebuie sa fie bine proportionati, sanatosi, si sa aiba culoarea dorita pe care s-o perpetuam.

Dupa circa 10 luni, irisul pestilor se va inrosi, semn ca acestia au devenit maturi sexual. Din acest moment vom observa cu atentie acvariul pentru a vedea cum o pereche (care se alege singura) se retrage intr-un colt, unde incepe sa curete o frunza, furtunul de aer sau chiar geamul acvariului. Perechea va indeparta prin miscari agresive pe ceilalti pesti, aparandu-si teritoriul.

Daca in acest moment avem un alt acvariu pregatit (cu apa la aceeasi temperatura si cu aceleasi proprietati), atunci vom muta aceasta prima pereche in el, in curand dintre scalarii ramasi se va alege o noua pereche.

Pentru o pereche de scalari, in vederea reproducerii va recomandam un acvariu cu urmatoarele dimensiuni: L=450mm, l = 250 mm, H = 450 mm. Se observa ca acvariul are o inaltime mare, lucru necesar mai ales pentru formele voalate.

Boala scalarilor cunoscuta si ca „SIDA scalarilor”, se pare ca afecteaza scalarii in particular, in timp ce majoritatea celorlalte specii de pesti tropicali se pare ca nu sunt afectati. Un invelis fin (nu este mucegai) este principalul indicator care este asociat cu inotul la suprafata acvariului pentru aer in ultima parte a vietii.

Se pare ca boala rezista la toate medicamentele si pestele va muri in curand. Deoarece este atat de dificil de tratat cu antibiotice, multi cred ca este vorba de un virus. Medicamentele sugerate sunt Oxytetracycline, Tetracycline sau Gentamicin.

Poze Scalari

Cele mai citite articole