Stiuca

Origine

Stiuca (Esox lucius) traieste in toate apele dulci din Europa, exceptie facand doar Peninsula Iberica, Grecia, Albania si regiunea dalmatiana din fosta Iugoslavie.

Poate fi intalnita uneori chiar si in lacuri alpine, pana la altitudinea de 1500 m, ceea ce demonstreaza marea sa capacitate de adaptare la cele mai variate conditii.

In Romania, stiuca traieste in toate apele dulci, atat curgatoare, cat si statatoare. In apele lacurilor colinare si de ses ea poate fi intalnita pretutindeni in aval de zona mrenei. Cele mai multe exemplare se gasesc in baltile de revarsare ale Dunarii, precum si in Delta.

Apare si in crescatoriile de peste, unde raspandirea sa in numar exagerat este impiedicata de piscicultori.

Stiuca poate fi gasita si in regiunile din apropierea varsarii Dunarii, unde apele sunt semisaline (asa-numita apa „brack”, adica apa dulce cu o salinitate scazuta), desi aceste locuri nu constituie un mediu prielnic pentru stiuca (lacurile lagunare Razelm-Sinoe, Zmeica, Golovita etc.).

Hrana Stiuca

Are o vedere extrem de buna, dublata de elasticitatea si mobilitatea apreciabile ale corpului, insfaca prada cu multa indemanare cu ajutorul dintilor sai puternici. Dintii ii servesc numai la prinderea prazii, nu si la mestecarea hranei, deci ii foloseste exclusiv pentru a musca. Pestii mai mici ii prinde de obicei de mijloc si ii intoarce apoi continuand sa inoate pentru a-i putea inghiti cu capul inainte.

Stiuca este pestele rapitor cel mai mancacios si cel mai curajos din apele noastre. Pofta sa nu are limite. S-a intamplat adesea ca o stiuca sa inoate ore in sir cu un peste in gura, inghitit doar pe jumatate, pentru ca hrana consumata in prealabil nu fusese digerata inca si ultima sa captura nu mai avea pur si simplu loc in stomac.

In lipsa unor pesti de talie mica, stiuca ataca si alte stiuci de aceeasi marime, desi in acest caz captura ii poate fi fatala, deoarece se poate ineca. Canibalismul sau, de asemenea, nu cunoaste margini: devoreaza propria progenitura, ba chiar in timpul reproducerii femelele mai mari mananca adesea masculii mai mici care, cu putin inainte, le-au fost parteneri in actul reproducerii.

Ataca orice i se iveste in cale si i se pare comestibil, indiferent daca este vorba de un soarece sau sobolan cazut in apa, sarpe sau broasca, pasari mici sau insecte cazute pe luciul apei. S-au semnalat cazuri cand stiuci flamande au piscat de bot vacile duse la adapat.

In legatura cu apetitul stiucii mai trebuie mentionat faptul ca nici in timpul iernii nu-i scade pofta, desi este mai greu sa-si astamipere foamea din cauza hranei insuficiente din aceasta perioada. In aceste luni, stiuca duce o viata mai mobila, nu sta la panda, ci porneste la vanatoare.

In unele crescstorii de pesti din occident, in bazinele cu crapi mari, se introduc adesea intentionat cateva exemplare de stiuca, care exercita in bazin rolul de „peste-politist”, adica mananca toate exemplarele mai mici ale unor specii fara valoare care s-au raspandit in helesteu si care concureaza crapul, consumand hrana care ii este destinata.

Stiuca este denumita si pestele-sanitar al apelor dulci si mai ales al crescatoriilor de crap, pentru ca devoreaza toate exemplarele bolnave sau moarte din bazinul respectiv. Stiuca este un peste extrem de rezistent. Ea nu moare nici in conditiile cele mai vitrege, iar daca ii lipseste hrana, cel mult se dezvolta mai lent.

Carnea stiucii este destul de gustoasa, desi are multe oase. Si icrele sale sunt deosebit de gustoase.

Caracteristici Stiuca

Corpul stiucii este alungit, usor turtit lateral, capul de asemenea lunguiet, putin curbat din profil. Botul seamana cu ciocul de rata. Stiuca are o gura larga, cu falcile care se deschid pana sub ochi, in asa fel incat poate inghiti un peste aproape de aceeasi marime. Dintii sunt bine dezvoltati, puternici si ascutiti.

Maxilarul inferior este mai lung decat cel superior. O alta caracteristica este inotatoarea dorsala, situata departe de cap, in apropierea cozii, la acelasi nivel cu inotatoarea de sub coada. Linia spatelui este usor bombata, in timp ce linia ventrala este dreapta. Ochii sunt dispusi sus, in regiunea fruntii.

Coloritul stiucii ii serveste la „camuflare”, fiind armonizat cu culorile predominante in mediul in care traieste exemplarul respectiv. Spatele poate varia de la gri-verzui la galben-verzui, aproape negru uneori sau cafeniu inchis. Partile laterale sunt marmorate cu pete maronii, oliv sau negricioase.

Burta este uneori galbuie, alteori albicioasa, presarata de asemenea cu pete mai mici sau mai mari. Intreg corpul are o stralucire rosiatica sau liliachie, la fel ca si inotatoarele, care sunt vargate cu dungi cenusii dispuse transversal, pe mai multe randuri.

Cateodata capul si partile laterale ale corpului sunt atat de des patate, incat nu se mai poate observa culoarea de baza. Se observa deci ca stiuca se poate ascunde foarte bine in locurile cu stufaris sau cu alte plante acvatice submerse.

Fiind o rapitoare feroce, foarte lacoma, stiuca este un peste care se dezvolta foarte rapid. De regula, la varsta de un an atinge deja 25-30 cm si greutatea de 250 g. Lungimea sa medie (in apele dulci din tara noastra) este de 40-50 cm, iar greutatea medie variaza intre 1 si 1,8 kg. Stiuca poate atinge si o lungime de 1,5-1,8 m, in acest caz depaseste greutatea de 20-22 kg.

Bineinteles, aceste exemplare sunt foarte rare. Spatiul de viata al stiucii este constituit de apele dulci lent curgatoare sau statatoare, ale caror maluri sunt acoperite de stuf, papura etc. De regula, prefera apa curata si evita portiunile mlastinoase. Nu sta in adancul apelor, putind fi intalnita intotdeauna „intre ape”, in locurile unde misuna pestii de talie mica, care ii asigura hrana de baza.

Printre sau langa firele de iarba sau de stuf din lac sau printre tulpinile de papura, gratie coloritului sau specific, se contopeste cu mediul respectiv, unde sta la panda, aproape nevazuta.

Reproducere Stiuca

Dupa mihalt, stiuca este pestele care se reproduce cel mai devreme. De regula, la sfarsitul lui februarie stiucile incep reproducerea, adunandu-se in grupuri sub stratul de gheata inca netopit.

Perioada de reproducere se poate prelungi pana la sfarsitul lui martie, iar in cazul unor ierni deosebit de geroase, chiar pana la inceputul lui aprilie.

De regula, masculii ajung la maturitatea sexuala in cel de-al treilea an de viata, femelele la 3-4 ani. In functie de marime, o femela depune cate 100000-350000 de boabe de icre, dar exemplarele deosebit de mari detin in ovare chiar cantitati ce depasesc o jumatate de milion de icre, pe care le depun intr-o singura portie. Icrele sunt de culoare galbuie si au un diametru de 2,5-3 mm.

Poze Stiuca

Citeste mai multe despre Pestii de balta