Salaul

Salaul

<<<< Inapoi la pesti
Origine

Paralela 64 este limita nordica de raspandire a salaului in Europa (partea nordica a Norvegiei, Finlanda si Suedia), limita vestica fiind zona nord-vestica a Ronului, in timp ce in est el este prezent in apele ce curg de la Muntii Ural incoace.

In Romania, salaul este reprezentantul cel mai valoros al percidelor (Percidae) si in acelasi timp unul dintre pestii cei mai nobili si totodata cei mai gustosi din apele noastre. Este un peste destul de raspandit, dar mai ales in Dunare, in baltile de revarsare ale fluviului si in Delta, apoi in apele Prutului, Siretului, Argesului, Jiului, Somesului, Muresului, Oltului, precum si in cele ale Crisurilor, dar nu lipseste nici din Tisa, Timis sau Bega si afluentii acestora.

De asemenea, salaul traieste in lagunele din preajma tarmului Marii Negre, dintre care poate fi intalnit in numarul cel mai mare in complexul de lacuri Razelm-Sinoe, cu cele 80000 hectare ale sale, motiv pentru care aceste lacuri sunt denumite si lacuri tipice sau reprezentative pentru salau.

Dintre celelalte lacuri mari din perimetrul litoralului, el mai poate fi gasit in Tasaul, Siutghiol si Mangalia, unde de asemenea apare destul de numeros, in ceea ce priveste lacurile din interiorul tarii, exista salau in lacurile Snagov si Caldarusani, Cernica etc. (Bucuresti), in Jirlau (jud. Galati), in Bezid (Mures), precum si in lacul Babadag (jud. Tulcea).

Nu este insa raspandit in crescatoriile piscicole, dar poate fi intalnit in numar relativ mare in helesteiele de la Cefa (jud. Bihor), unde devoreaza pestii mici, concurenti la hrana ai speciilor valoroase de pesti crescuti aici, motiv pentru care prezenta sa este benefica.

Pana in iarna extrem de geroasa din 1953-1954, salaul a fost prezent si in crescatoria de la Zau de Campie (jud. Mures), precum si in multe alte lacuri din Transilvania si Moldova unde acum se gaseste mai rar sau deloc.

Hrana Salau

Biologia alimentatiei salaului a fost studiata de multi specialisti. Alevinii(puii) de salau se hranesc pentru inceput cu mici organisme planctonice, trecand apoi treptat la consumul de raci din specii inferioare (Misidaceae), rame si insecte.

La varsta de 4-5 luni, puietul de salau duce deja un mod de viata de rapitor, hranindu-se in principal cu pestisori de talie mica, cum sunt obletii sau puietul de platica.

Tineretul de salau nu prea sta sa aleaga; important pentru el este sa ingurgiteze o cantitate suficienta de hrana. Exemplarele mai mature insa nu mai vaneaza orice, alegandu-si doar speciile pe care le apreciaza ca “delicatese”.

Nici ei nu cruta rosioara sau broasca, dar hrana cea mai de pret o constituie gingirica, care are o carne destul de grasa, in lagunele apropiate de tarmul marii, salaii se hranesc in primul rand cu guvizi si cu alte specii ale genului Gobiidae. Canibalismul este un fenomen care poate fi observat si la salau.

Exemplarele mai mari le mananca fara “remuscari” pe cele mai mici. Salaul ataca cu indrazneala orice vietuitoare ce i-a starnit pofta, inghite broastele, racii, viermii, insectele si celelalte vietuitoare acvatice ce-i ies in cale.

Nu ataca in schimb pasarile care inoata la suprafata apei, asa cum face somnul. Are o digestie buna, rapida, intrucat stomacul sau produce acizi puternici, care descompun hrana eficient, dar ii provoaca pestelui o senzatie continua de foame, din cauza careia salaul depune mari eforturi pentru a avea mereu burta plina.

Caracteristici Salau

Salaul se poate recunoaste foarte usor dupa forma specifica a corpului, intrucat poarta pe “spate” insemnul caracteristic tuturor reprezentantilor percidelor cele doua inotatoare dorsale, despartite una de alta doar de un mic spatiu.

Corpul salaului este lung, aproape cilindric, usor comprimat lateral, acoperit de solzi mici, aspri (ctenoide), motiv pentru care pestele pare aspru la pipait.

Capul este lunguiet, usor turtit lateral cu gura mare, alungita inainte, ale carei capete ajung pana sub ochi. Atat maxilarul superior, cat si cel inferior sunt prevazute cu un sir de dinti ascutiti, caracteristici pestilor rapitori.

Pe ambele maxilare se afla cate doi dinti “canini” ce servesc la apucarea pestilor pe care ii prinde. Operculele sunt acoperite cu solzi. Din cele doua inotatoare dorsale (despartite, cum am aratat, de un mic spatiu), prima are 14 radii osificate cu tepi, iar cea de-a doua, asezata mai in spate, are o teapa si 20-22 radii moi.

Modul in care sunt dispuse toate partile constitutive ale corpului ilustreaza faptul ca salaul este adaptat in vederea efectuarii unor miscari rapide, potrivite modului de viata al pestilor rapitori.

Coloritul salaului este frumos, discret adaptandu-se la culorile predominante din mediul natural in care traieste. Spatele pestelui este verde-cenusiu, mai rar galben-cenusiu, partile laterale fiind cenusiu-argintii, cu 8-9 dungi mai intunecate, dispuse transversal. Regiunea abdominala are un colorit mai deschis.

Pe inotatoarea caudala, cat si pe cele dorsale, pe pielita ce acopera radiile osoase, se pot observa multe puncte negre, dispuse in 4-5 siruri. Restul inotatoarelor sunt galbui, uneori galbui-albastrui. Irisul ochilor este argintiu, cu mai multe puncte negre.

Salaul creste la dimensiuni relativ mari. Din lacurile Tasaul, Sititghiol si in sistemul lagunar Razelm-Sinoe, de pe litoralul Marii Negre, se prind destul de des exemplare de salau de cate 10-12 kg. Marimea cea mai des intalnita este de 40-70 cm lungime si 1-4 kg greutate.

Salaul este un peste cu o dezvoltare relativ rapida, mai ales in primii 4-5 ani de viata, adica pana in clipa in care pestele atinge maturitatea sexuala. Un asemenea ritm se poate explica prin pofta de mancare foarte mare a salaului si prin viata activa de peste rapitor. Caracteristicile sale forma corpului si a diferitelor sale parti, dantura si configuratia gurii, modul in care se misca, coloritul etc. toate demonstreaza modul de viata de rapitor al salaului.

Spatiul in care traieste salaul este constituit de apele dulci limpezi, unde poate observa cu usurinta prada, dar ii plac si apele usor saline (ape brack). In mod obisnuit prefera insa apele curgatoare mai mari si mai adinci. Traieste cu placere si in apele statatoare, al caror fund este acoperit cu pietris sau nisip.

Nu-i plac, in schimb, baltile cu fundul malos. In rauri se intretine in portiunile unde curentii nu sunt prea repezi, dar nici prea lenti, unde se formeaza vartejuri mai mici. Salaul poate fi intalnit cel mai des in portiunile de rau unde albia este acoperita de pietris sau nisip curat si unde fundul raului este variat.

El sta la panda in apropierea albiei sau ascuns pe langa malurile raului. In lacuri se ascunde de obicei pe langa diferitele obiecte mai mari de pe fundul acestora, insa daca malul si portiunile de langa mal sunt acoperite de stuf si papura, salaul se ascunde langa tulpinile lor submerse, fara a patrunde printre ele; sta la panda in apropierea lor, in portiunile degajate de vegetatie de langa stuf si papuris.

Ii plac si locurile de intalnire a doua rauri, unde curentii acestora aduc si depun bancuri de nisip curat, spalat, sau locurile unde vartejurile fac ca raul sa para ca curge in sens invers, in portiunile de langa mal. In toate aceste locuri, pestisorii cu care se hraneste plutesc odata cu curentii de apa, fara a banui ca acolo ii asteapta un dusman de temut, salaul. De multe ori el sta ascuns in gropile mai adanci ale raului, pandind spre pestisorii care inoata in portiunile mai putin adanci, alteori pandeste in locurile de revarsare a canalelor in rau, asteptand sa vada ce-i aduce norocul.

Se adaposteste, de asemenea, in preajma digurilor de piatra, a bolovanilor mai mari sau a trunchiurilor de arbori din apa, langa picioarele de pod sau sub malurile spalate de rau, de unde ataca victimele cu rapiditate, urcand fulgerator din adanc in sus si de regula in directia malului.

Din pozitia de relaxare in care isi asteapta prada, salaul trece extrem de rapid la atac, strabatand apa ca o sageata, fara sa greseasca tinta niciodata. El este capabil sa dezvolte o viteza de inot extrem de mare in timpul atacului si muscatura sa este cea mai sigura comparativ cu toate celelalte specii de pesti de prada de la noi, fapt ce se datoreaza in primul rand perechilor de dinti canini pe care ii are, din stransoarea carora nu poate scapa nici o prada.

Salaul este extrem de sensibil la mal. Mai ales in cazul apelor statatoare si indeosebi in lacul Razelm, furtunile provoaca o puternica agitatie a apei, care la randul sau tulbura nisipul de pe albie. Acest nisip se depune apoi pe operculele salailor, astupandu-le si periclitandu-le astfel sistemul respirator si ca urmare, insasi existenta.

Tocmai de aceea, pe o asemenea vreme salaul cauta adapost in portiunile cu multa papura sau stuf, unde plantele respective impiedica tulburarea exagerata a nisipului de pe fund. Salaul se straduie deci sa evite pe cat posibil apele tulburi de dupa furtuni sau revarsari de rauri.

Reproducere Salau

Salaul atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani, de obicei masculii cu un an mai devreme decat femelele. Perioada de reproducere a salaului incepe la sfarsitul lui martie, terminandu-se spre sfarsitul lunii aprilie.

Pentru reproducere, salaul are nevoie de o apa de cel putin 10 grade celsius, dar este si mai bine daca temperatura se ridica la 12-14 grade celsius. Salaul este un peste care isi depune icrele in “cuib”, adica si le pune de regula pe nodurile spalate ale radacinilor de salcie din apa.

O femela reproducatoare de 50-60 cm lungime poate depune 300000-500000 boabe de icre. Numarul icrelor depuse de exemplarele foarte mari poate depasi chiar cifra de un milion. Icrele depuse sunt lipicioase, cu un diametru intre 0,8 si 1,5 mm, de culoare galbuie.

Salaul este un peste care solicita mult oxigen dizolvat in apa, motiv pentru care, odata scos din apa, moare in scurt timp iarna, in timp ce vara nu rezista mai mult de cateva minute.

Carnea sa este alba, frageda, cu un gust excelent si fara prea multe oase. Continutul sau in grasimi este redus, motiv pentru care salaul figureaza pe toate meniurile.

Poze Salau

Citeste mai multe despre Pestii de balta