Origine
Buhaiul de balta (Botaurus stellaris) este o pasare foarte raspandita in Europa Centrala si in tara noastra. Datorita glasului sau inconfundabil, care poate fi auzit de la un kilometru distanta, el poate fi recunoscut foarte usor.
Este cunoscuta ca fiind o pasare iubitoare de apa, retrasa si sfioasa care poate fi observata si fotografiata destul de greu.
Traieste solitar, foarte bine ascuns in stufarisul lacurilor si baltilor mai mari, poate sta cu usurinta in arbori fiindca degetul aratator este mai lung si terminat ca si celelalte degete anterioare printr-o ghiara ascutita si curbata.
In caz de pericol, buhaiul de balta intinde gatul, corpul, capul si ciocul, in linie dreapta, putin oblic in sus, incat prin penajul sau cafeniu cu nuante galbene si ruginii, des, patat cu cafeniu si negru, se aseamana cu un manunchi de stuf uscat, sau cu un tarus ascutit.
Buhaiul de balta este o pasare acvatica si face parte din ordinul Ciconiiformes, familia Ardeidae. Primavara se gaseste si la noi in tara in multe balti cu stufarisuri, Delta Dunarii fiind locul preferat. Toamna, migreaza in Africa si in sud-vestul Asiei, unde ierneaza. In unele ierni blande unele exemplare raman in tara.
Strigatul nocturn foarte sonor al masculului se poate auzi toata primavara, chiar pana in iunie, mai des in amurg si inainte de rasaritul soarelui, pe distante mari, facandu-si astfel cunoscuta prezenta. Se aseamana mult cu sunetul buhaiului nostru traditional folosit in sarbatorile de Anul Nou, de aici si numele pasarii.
Hrana Buhai de balta
Buhaiul de balta se hraneste cu insecte si animale acvatice: pesti, broaste si moluste.
Vaneaza pandind animale sau insecte acvatice. Este o pasare diurna, poate fi vazuta mai ales dimineata in locurile de pescuit, dar si seara. Se aseaza in zonele cu apa mica si asteapta ca pestii sa treaca prin raza ei de actiune.
Cele mai citite articole
Cum se apropie un peste se da putin in spate ca si cum si-ar lua avant, isi strange gatul lung si cand prada este cat mai aproape se repede cu ciocul lung si ascutit asupra ei.
Caracteristici Buhai de balta
Pasarea este ceva mai mare decat o gaina domestica. Ciocul este galben si putin dezvoltat, avand o lungime de 70 – 80 cm si o greutate de 1 – 1,5kg.
Picioarele sunt relativ scurte si galbui la culoare. Pe gat si pe burta penajul este galbui-cafeniu. Poate fi vazut frecvent in timpul clocitului, in apele cu stufaris, apoi poate fi vazut mai rar.
Deschiderea aripilor este de 110 cm, iar coada de 11 cm. Penajul si pozitia corpului ii asigura un camuflaj perfect. Buhaiul de balta are picioare relativ scurte, un gat scurt si un cioc ascutit.
Reproducere Buhai de balta
Cuibul buhaiului de balta este construit in zone izolate, pe plauri sau in stufarisuri dese. Masculul, dupa imprejurari se comporta si ca pasare poligama, posibil sa aiba mai multe femele.
Sezonul de reproducere incepe devreme, in zona nordica chiar inainte de dezghet. In luna mai, femela depune 4 -6 oua, brun-maslinii, pe care le cloceste singura, timp de circa 24 – 25 de zile.
Cuibareste izolat pe plaur ori la marginea apei, in stufarisuri dese. Femela cloceste si creste singura puii care, timp de doua saptamani, nu parasesc cuibul. In perioada imperecherii, atat femela cat si masculul emit sunete caracteristice.
Dupa 60 de zile puii incep sa zboare.
Poze Buhai de balta
Citeste si Cele mai rapide 10 pasari din lume