Tigrul Tasmanian

Tigrul Tasmanian

<<<< Inapoi la animale disparute
A fost considerat cel mai mare carnivor marsupial, insa in prezent se crede ca ar fi disparut. In ciuda asemanarilor cu un canid, cum ar lupul (mai ales ca stil de viata), tigrul tasmanian era extrem de diferit, aspectul canin fiind compensat de picioarele relativ scurte, de capul in forma conica si coada lata la baza, care nu putea fi miscata dintr-o parte in alta. Blana scurta si aspra era de un galben murdar, traversata de 13-19 dungi maro care porneau din partea superioara a spatelui si se continuau pana la baza cozii.

Corpul vargat i-a atras denumirea de “tigru”. Exemplarele care traiau in zonele muntoase aveau o blana mai bogata, de nuanta maro-scortisoara. Blana prezenta, de asemenea, cateva pete discrete in jurul ochilor si langa urechile rotunjite si drepte. Abdomenul era crem, femelele purtand un sac cu deschiderea in spate, iar masculii un preudo-marsupiu sub forma unui pliu al pielii, care ii proteja testiculele atunci cand se deplasa cu viteza prin vegetatia arboricola joasa.




Tigrul Tasmanian era renumit pentru abilitatea sa de a-si deschide maxilarul foarte mult; desi este putin probabil ca deschiderea sa fi fost atat de larga pe cat se presupune (1800), cascarea gurii era totusi cea mai mare din randul tuturor mamiferelor, fiind depasita numai de cea a sarpelui. Aceasta specie reprezinta exemplul clasic de evolutie convergenta, fiind un pradator marsupial unic, o creatura care a evoluat izolat in Australia.

Foarte putine studii observationale au fost efectuate in legatura cu tigrii tasmanieni aflati in salbaticie sau in captivitate, astfel ca informatiile referitoare la habitatul natural sau la comportamentul lor sunt incomplete. Din rapoarte rezulta faptul ca erau, in principal, animale solitare, nocturne, desi au fost observate si grupuri mici formate din mama si puii sai.

Prin prisma rapoartelor contradictorii, exista unele controverse cu privire la sezonul de imperechere, nestiindu-se clar daca reproducerea avea loc mai des vara sau iarna. Numarul puilor era de maximum patru, tinand cont de cele patru sfarcuri ale femelelor, pozitionate in interiorul marsupiului. Tinerii ramaneau in sacul marsupial aproximativ patru luni, dupa care erau, probabil, lasati in adapost, in timp ce mama mergea la vanatoare; este foarte posibil ca, dupa ce cresteau mai mari, puii sa fi fost luati si ei in aceste “excursii”.

Tigrii tasmanieni se hraneau in special cu canguri, rozatoare mici si pasari. Conform unor rapoarte, aceste mamifere carnivore unice foloseau ca tactica de vanatoare urmarirea prazii pe distante mari pana la epuizarea acesteia.

Au devenit notorii din cauza faptului ca ucideau oile colonistilor europeni, care incepusera sa-si ridice ferme in apropierea habitatului lor natural (Tasmania nu a fost colonizata de britanici decat in secolul 19). Acest fapt a atras dupa sine persecutia tigrilor tasmanieni si decimarea numarului lor.

Pana in anul 1910 tigrul ajunsese deja pe lista animalelor amenintate cu disparitia, iar ultimul exemplar de Thylacinus cynocephalus se pare ca a murit in captivitate in anul 1936 la Gradina Zoologica Hobart. “Oamenii de stiinta ai universitatilor din Melbourne si Texas au reinviat cu succes o gena a complet disparutei specii de tigru tasmanian. Aceasta reusita nu echivaleaza cu resurectia unui dinozaur, insa este un progres foarte important in studierea animalelor considerate disparute pentru eternitate.”

Poze tigrul tazmanian

Bibliografie: