Eurhinosaurus

Eurhinosaurus

Marile din era Mezozoica, din perioada Jurasicului inferior, erau populate de numeroase specii de ihtiozauri. Dintre acestea a facut parte si Eurhinosaurus longirostris – descrisa in anul 1909 de catre paleontologul Roberto Abel pe baza ramasitelor fosile descoperite in Germania, care datau de acum 150 de milioane de ani.

Principala particularitate a unui Eurhinosaurus era botul sau foarte interesant alcatuit din falci inegale ca lungime.

Cercetatorii au studiat botul acestui ihtiozaur si au facut diferite presupuneri vizavi de motivul pentru care ele nu aveau aceeasi marime, insa nu au reusi sa dea o explicatie clara, ci doar sa emita ipoteza ca falca superiora mult mai lunga decat cea inferioara era folosita la scormonirea pe fundul marii dupa pestii ascunsi printre plantele acvatice si crapaturile de stanci.




Eurhinosaurusul se asemana prin forma speciala a craniului cu pestele-spada din zilele de azi. Maxilarul de jos masura doar jumatate din lungimea celui de sus. Lungimea craniului era de 1,5 m iar pe maxilarul superior Eurhinosaurusul avea numerosi dinti ascutiti perfect adaptati pentru prinderea pestilor. Orbitele mari si departate indica o acuitate vizuala buna, capacitatea sa de a vedea la adancimi mari, unde lumina era mai redusa.

Aceste creaturi marine traiau doar in mediul acvatic, inotau cu viteza, corpul lor era stabilizat de inotatoarele laterale alungite, mari, dar si de inotatoarea dorsala de forma triunghiulara. Inotatoarea codata era formata din doi lobi aproape simetrici, care ajutau la propulsarea animalului in apa.

In perioada de reproducere femela nastea pui vii, in apa, fara a depune ouale pe uscat ca alte specii. Puii erau nascuti cu coada inainte pentru a nu se sufoca, iar din primele momente ale vietii erau foarte vulnerabili in fata pericolelor din adancuri.

Ei reprezentau o prada usoara atat pentru alte reptile marine, cat si pentru alte exemplare adulte din aceeasi specie, care mancau puii altora, pentru a-si proteja proprii pui. Singurul lor avantaj era viteza de inot mare, iar singura lor scapare era sa se ascunda printre coralii care constituiau un sistem de protectie complicat.

Hrana Eurhinosaurus

Acest inotator rapid de 5 m lungime traia in largul marii unde vana cu abilitate pesti, moluste si cefalopode – hrana sa preferata.

Poze Eurhinosaurus

Bibliografie: