Brachyceratops

Dinozaurul Brachyceratops a apartinut grupului Ceratopsia care cuprinde animale erbivore caracteristice perioadei Cretacicului superior, din era Mezozoica.

Ca la majoritatea speciilor si la aceasta apare podoaba capilara care consta in doua coarne mici, pozitionate deasupra ochilor si un corn nazal mare.

Ramasitele fosile ale acestui dinozaur au fost descoperite in statul Montana din SUA si au fost descrise pentru prima oara in anul 1912, de catre paleontologul american Charles Whitney Gilmore, care i-a dat si denumirea stiintifica de Brachyceratops montanensis.
Acesta a estimat lungimea dinozaurului ca fiind de aproximativ 2 m si greutatea corporala de 200 kg si a ajuns la concluzia ca ramasitele sale fosile dateaza de aproximativ 75 milioane de ani.

Dinozaurul Brachyceratops avea pe ceafa un scut lat, al carui rol era de a atrage femelele in perioada de imperechere (probabil prin faptul ca era frumos colorat).

Desenul de pe scut era si un semn de recunoastere si de diferentiere intre membrii speciei care traiau in aceeasi turma. Preferau regiunile de campie impadurite si traiau intotdeauna in grupuri pentru a putea astfel sa-si protejeze puii impotriva atacurilor dinozaurilor pradatori.

Capul acestui dinozaur era relativ mic comparativ cu corpul sau masiv, care se termina cu o coada rigida, alcatuita din 50 de vertebre. Corpul era sustinut de cele patru membre robuste si musculoase, cu talpi puternice si degete groase, prevazute cu gheare copitate.

Mersul acestui animal preistoric era pe toate cele patru picioare, iar faptul ca avea coapsa mai lunga decat tibia indica faptul ca putea alerga cu viteza mare, mai ales atunci cand se afla in pericol. Daca atacul era iminent se grupau in cerc, la mijloc fiind protejati puii si femelele, iar de jur imprejur masculii puternici alcatuiau un zid de aparare cu cornul nazal inainte.

Hrana Brachyceratops

Hrana lor consta din diferite plante de pe sol, sau frunzele copacilor care erau smulse cu ajutorul ciocului (ca de papagal), mare si cu marginile ascutite. Apoi, cu ajutorul dintilor hrana era maruntita, iar cu limba adunata si inghitita.

Pentru a-si usura digestia obisnuiau sa inghita pietre stomacale (gastroliti) care prin marginile ascutite macinau bucatile de vegetale in stomac. Cand pietrele se toceau erau aruncate afara si inlocuite cu altele noi, culese de pe malul apelor.

Poze Brachyceratops

Bibliografie: