Whippet

caine Whippet
  • Origine: Anglia
  • Grupa: Vanatoare
  • Greutate: 7 – 14 kg
  • Inaltime: 45 – 55 cm
  • Culori: negru, alb, rosu, maro, tigrat, albastru
  • Dresaj: usor de dresat
  • Ingrijire: este o rasa de interior
  • Temperament: gentil, prietenos, tacut, inteligent, afectuos
  • Sanatate: rezistent la boli
  • Pui: 5 – 8 pui
  • Media de varsta: 12 – 15 ani
  • Alte nume: Snapdog, Whippet dog

Origine

Whippet este un ogar pur-sange cu profil corporal redus la linia puritatii si elegantei si un vanator entuziast. Aceasta rasa este originara din nordul Angliei, fiind la origine un caine de vanatoare eficient, rapid si perseverent pentru vanatul mic.

Momentul in care au aparut efectiv primele exemplare inca nu este clar stabilit in istorie, dar caini cu profil foarte asemanator se regasesc in mozaicuri si fresce datand din perioada romana. Prima consemnare in scris a cuvantului „whippet” in relatia cu o rasa de caini a fost inregistrata in 1610.

Denumirea vine din limba engleza. Verbul „to whip” se traduce „a merge repede”, „a face miscari iuti”, „a trece in goana”. Exista 2 tablouri ale pictorului Jean Baptiste Oudry (1688 – 1755) in care este redat un caine identic ca aspect cu exemplarele de Whippet actuale (gazduite de Galeriile Nationale din Washington si de Muzeul National din Fontainbleu).

Rasa Whippet a mostenit pe de-o parte eleganta miscarilor si viteza de reactie de la Greyhound (cu care se si aseamana foarte mult, diferind semnificativ doar ca talie), iar pe de alta parte vioiciunea si tenacitatea de la stramosii de rasa Terrier.

In secolul XIX rasa este in mod distinct stabilizata, fiind foarte populara in cursele de viteza. De fapt cursele de ogari au reprezentat evenimentul sportiv cel mai popular in arhipelagul britanic in acea perioada, mult inainte ca febra fotbalului sa se faca simtita. Minerii din regiunea de nord a Angliei indrageau acesti caini usor de intretinut si afectuosi, de pe urma carora realizau venituri uneori semnificative atunci cand favoritii lor castigau o cursa.

Ogarii Whippet se intrec in mod traditional pe distanta de 300 de metri, spre deosebire de „verii” lor mai mari, ogarii Greyhound, a caror proba masoara 900 de metri. O porecla des folosita in acele vremuri adresata rasei Whippet era „calul de curse la saracilor”. Recunoasterea asociatiei English Kennel Club a fost facuta oficiala in anul 1891, din acel moment rasa fiind acceptata in competitiile de gen si initiind astfel seria exemplarelor cu pedigree.

Recunoasterea de catre American Kennel Club s-a produs chiar mai devreme, in anul 1888 (cainele Jack Dempsey apartinand crescatorului P.H. Hoffmann, din Philadelphia). Calitatile admirabile de caine de vanatoare (iepuri, vulpi, popandai), viteza uimitoare, inteligenta, sociabilitatea si atasamentul fata de oameni au facut ca acest animal sa fie foarte apreciat si preferat in calitate de companion.

Un aspect placut este ca ogarii Whippet se comporta foarte bine in tandem cu alte exemplare canine (din aceeasi rasa ori din rase diferite). In prezent exemplarele din rasa Whippet sunt inca folosite pe scara larga pe post de caini de vanatoare, sunt eficienti in rol de caine de paza, concureaza cu deplin succes in cursele de viteza dar sunt in acelasi timp foarte apreciati in calitate de animale de companie. Altfel spus sunt caini cu o larga paleta de exprimare si popularitatea lor se mentine la cote foarte ridicate, fiind raspanditi practic la ora actuala pe toate meridianele.[2]

Poate fi inlnit sub denumirile: Snapdog, Whippet sau Whippy.

Hrana Whippet

La acest capitol lucrurile sunt clare: hrana uscata de cea mai buna calitate, in acord cu talia, varsta si nivelul de activitate, sau hrana gatita in casa.

Nu uitati ca, pentru rasa Whippet, este bine ca hrana uscata sa fie inmuiata putin in apa inainte de a fi oferita, pentru a evita fenomenul periculos al torsiunii gastrice. Hrana gatita in casa este, din multe puncte de vedere, mai sanatoasa si mai usor de „balansat” in functie de nevoile de moment ale cainelui, formula sa putand fi modelata corespunzator (continutul de vitamine, proteine, grasimi).

In plus, pentru pregatirea hranei in casa veti avea siguranta folosirii unor ingrediente proaspete, cu surse de provenienta certe si veti evita prezenta conservantilor. Ocazional, cand „privirea umeda”, intens teatrala care „arde” in ochii cainelui vostru Whippet nu mai poate fi ignorata (si stim ca asta se poate intampla cu o frecventa ridicata) ii puteti oferi resturi de la masa familiei.

Este vorba de cantitati mici de carne rosie, carne de pui, oua, branzeturi sau orez fiert cu legume. Pentru a nu forma un „cersetor profesionist”, oferiti acest supliment intotdeauna pus in bolul de hrana, dupa ce voi ati terminat de mancat, nu direct de pe masa.

Oasele fierte. Este foarte greu sa rezistati in fata unor ochi mari si umezi de Whippet, de acord. Dar este si mai greu sa-i priviti convulsiile, suferinta si agonia. Tineti minte ca, prin fierbere, oasele devin fragile, casante, se vor sparge in procesul masticatiei in aschii ascutite si taioase. Riscul perforarii stomacului si/sau intestinelor este imens. Nu cedati sentimental si va veti tine cainele departe de un pericol major.

Atentie la gunoiul mejaner. Mirosul dezgustator exhalat de resturile menajere ce asteapta sa fie evacuate de serviciile de salubritate sau pungile cu diferite resturi care inca nu au ajuns in aceste tomberoane este absolut imbatator pentru un Whippet. In Anglia Whippet are si o porecla mai putin onoranta legata de acest obicei, „Haitasul gunoier”. Trebuie sa-l supravegheati indeaproape pentru a-i corecta sau impiedica (dupa caz) astfel de apucaturi nesanatoase. Iar asta va va imbunatati si mai mult abilitatile domestice.

Ciocolata. Aici nu doar Whippet „pacatuieste” Valabil pentru cvasi-totalitatea raselor, ciocolata este un aliment otravitor pentru caini. Retineti ca acest desert dulce foarte apreciat de noi, oamenii, a fost folosit in sudul Statelor Unite pentru exterminarea „blanda” a coiotilor.

Va recomandam sa fiti egoisti si, indiferent de presiunea pusa de simpaticul Whippet, pastrati ciocolata doar pentru voi. In cazul particular al acestor caini foarte supli, fara strat de grasime si cu posibilitati foarte reduse de a-l acumula in timp din cauza nivelului arderilor interne (au un proces digestiv rapid, specific cainilor atletici, vitezisti), chiar si cantitati foarte mici de ciocolata (sau de alte alimente si substante daunatoare) isi fac efectul foarte rapid. Simptomele intoxicatiei cu substantele nocive (pentru caini) continute de ciocolata se vor manifesta foarte puternic, putand sa-i puna viata in pericol.

Citeste mai mult despre…  Alimentatia cainelui

Aspect Whippet

Cainele Whippet se prezinta ca o combinatie foarte reusita intre echilibrul de miscare, forta musculara si eleganta formelor exterioare. Rasa Whippet a fost intotdeauna apreciata pentru viteza miscarilor, concentrarea pe obiectivele fixate si puterea de munca. La toate expozitiile si show-urile canine armonia formelor cainilor Whippet este apreciata ca fiind deosebita. Englezii spun despre acest caine ca ar avea „cap de sarpe, gat de lebada, spate de peste, laba de pisica si coada de sobolan”.

Trupul sau este arcuit in partea de jos, dar fara a crea impresia ca este adus de spate. Parul este scurt, poate avea culori in orice combinatii de alb, negru, maroniu. Whippet-ul are un gat lung, arcuit elegant. Pieptul este adanc, avand o profunzime bine definita, iar spatele este robust. Coada lunga si subtire este purtata arcuita intre picioare in repaus.

Whippet este uncaine de talie mijlocie cu naparlire moderata. Are o inaltime de 44 pana la 51cm si greutatea de 11-18kg. Culorile cel mai des intalnite sunt orice model in combinatie cu culoarea alb.

In anii ’70, un crescator american autorizat AKC, Walter A. Wheeler Jr, a facut publica reusita sa in promovarea unei noi rase, de fapt o varietate de Whippet dezvoltata din exemplare cu blana mai lunga si ondulata. Cainii, denumiti Longhaired Whippet, au aceleasi caracteristici fizice ca si rasa standard, cu singura deosebire ca blana este lunga, matasoasa si usor ondulata, modificandu-le usor aspectul.

Wheeler a sustinut (si continua sa o faca) faptul ca a reusit sa „reactiveze” o gena recesiva existent in tiparul genetic al rasei Whippet, responsabila de parul mai lung si ondulat. Declaratia sa si-a gasit repede adversari.

Acestia l-au acuzat ca, de fapt, exemplarele de Longhaired Whippet au fost obtinute prin incrucisari cu caini din rasele Barzoi si Ciobanesc de Shetland. Disputa continua si astazi, dar de notat este faptul ca, in principiu, Longhaired Whippet poate fi considerata o varietate de Whippet, cu care impartaseste toate trasaturile definitorii ale rasei, cu exceptia lungimii parului.

Comportament Whippet

Cainii din rasa Whippet denota un atasament natural fata de oameni si se simt excelent in imediata lor apropiere. Sunt foarte buni caini de interior, putin galagiosi, curati, supusi si iubitori.

Tandretea de care dau dovada aceste animale este foarte des subliniata de cunoscatorii rasei si, chiar daca prefera o gandire independenta (in special femelele), cainii din rasa Whippet dau dovada de blandete fiind multumiti sa isi petreaca majoritatea timpului lenevind pe canapea sau pe mocheta din hol.

Pe de alta parte nu exista companion mai dornic decat un Whippet pentru exercitii fizice care includ alergarea in mod special. Acest caine este inteligent si rabdator si va fi prietenos chiar si cu strainii, pe care doar ii va semnala.

Daca va fi incurajat sa latre o va face cu dezinvoltura (uneori emite un urlet subtire, sacadat), dar aceasta atitudine poate fi tinuta sub control si modificata. Sunt sociabili cu alti caini, in schimb animalele mici nu vor scapa: iepurii, porcusorii de Guineea sau pisicile vor cunoaste cu siguranta instinctul lor de vanatoare.

Dresaj Whippet

Fermecatorul si gratiosul caine Whippet este un companion minunat, dincolo de orice subiectivism. In interiorul casei nu se va manifesta galagios si va da dovada de un comportament calm. Proprietarii de Whippet remarca faptul ca sunt aproape la fel de eleganti si pretentiosi ca niste pisici. Prefera sa stea foarte aproape de stapani si sa fie implicati in toate actiunile majore care se desfasoara in familie.

Nu vor reactiona bine daca vor fi izolati de familie si multe exemplare sufera de anxietate de separatie. Asa cum subliniam in articolul dedicat starii de sanatate a rasei, Whippet sunt caini rezistenti si robusti, dincolo de fragilitatea si delicatetea siluetei. Si, chiar daca uneori un fior le strabate corpul gratios, sunt niste animale curajoase si voluntare. Asa cum este si normal pentru un caine de vanatoare. Un Whippet va face fata cu bravura provocarilor ce-i vor fi adresate de alti caini si va vana nemilos pisici si alte animale mici.

Deci fiti atenti asupra acestui gen de comportament. In cazul pisicilor „rezidente” in familia sa, daca va beneficia de socializare precoce, va invata sa convietuiasca alaturi de ele si va fi permisiv in prezenta altor caini apartinand familiei, in special cei din rasa sa.

Totul depinde, spuneam, de socializarea precoce si de atitudinea generala a stapanului care nu trebuie sa faca diferente in afectiunea aratata fiecarui caine. Cainii Whippet interactioneaza mai bine cu copiii de varste mijlocii pentru ca nu se preteaza la jocuri prea dure si nici nu suporta sa fie sacait si tachinat permanent. In special in stadiul de catel trebuie sa fie protejati si „manevrati” cu atentie.

In prezenta strainilor acesti caini sunt destul de rezervati. Le vor semnala prezenta si le vor studia cu atentie intentiile si comportamentul. Dar, daca vor observa acceptul familiei si vor beneficia de atentie si simpatie, vor deveni repede prietenosi.

Din cauza instinctului lor foarte puternic de a vana animalele mici care se misca in raza sa vizuala, trebuie sa fiti foarte atenti atunci cand le dati drumul in gradina. Sunt necesare garduri inalte, pentru ca sunt capabili de sarituri spectaculoase, gratie picioarelor lungi si a musculaturii coapselor.

De asemenea, este bine sa-i tineti sub observatie si sa-i temeperati, pentru ca se dedica atat de intens actului vanatorii incat se pot rani in incercarea de a depasi unele obstacole. Tot pentru a preveni situatiile in care isi pot gasi „tinte in miscare”, nu va deplasati in spatiile publice, in terenurile deschise, in aglomeratii etc. fara a avea lesa cu voi. Un astfel de caine poate fi pierdut cu usurinta.

Un Whippet va fi fericit sa motaie si sa leneveasca pe o canapea in casa de-a lungul intregii zile, dar pentru mentinerea unei bune stari psihice si intretinerea formei fizice trebuie sa efectuati plimbari si sa desfasurati exercitii dinamice cu el de 2-3 ori pe zi. Un spatiu sigur in care sa poata sa alerge liber este ideal pentru acesti caini, si cateva vizite pe saptamana intr-un astfel de loc ar reprezenta un minunat prilej pentru ei, din toate punctele de vedere.

Jocuri ca prinderea mingii, ori a discului (frisbee), sporturile de agilitate, flyball, depasirea obstacolelor, cursele de sprint le vor pune in valoare capacitatile deosebite si ii vor mentine stimulati mintal, in beneficiul tuturor. Dincolo de aspectul particular care tine de dresajul de interior si care releva un nivel de raspuns mai bun in cazul masculilor decat in cazul femelelor (care pot fi mai incapatanate si mai mofturoase), educarea acestui caine nu este dificila. Totul se bazeaza pe intensitatea relatiei pe care cainele o stabileste cu stapanul si pe debutul in timpuriu in dresaj.

Un Whippet va fi capabil sa-si insuseasca numeroase comenzi si sa deruleze exercitii de dresaj cu un nivel ridicat de dificultate. De asemenea, aceasta rasa participa cu o cota foarte ridicata de succes in concursurile care pun accent pe dresaj de obedienta. Dresorul si stapanul trebuie sa aiba in vedere pauzele de refacere dupa efort si, bineinteles, metode eficiente de recompensare si recunoastere a reusitelor, pentru ca Whippet este o rasa de caini sensibili si sentimentali.

Metodele aspre, care implica bruscarile, agresarile fizice sau reprosurile facute pe ton dur vor avea doar contraefecte, facand ca acesti caini sa devina nervosi si nesiguri. Astfel de comportamente sunt total contraindicate, pentru ca vor eroda in timp baza de afectiune si incredere existenta intre stapan (instructor) si animal iar aceasta reprezinta, in fond, cheia succesului in dresajul cu cainii din rasa Whippet.

Citeste mai mult despre… Dresajul cainelui de companie

Particularitati Whippet

In general sunt animale sanatoase, fara multe boli specifice si mult mai rezistente decat lasa sa se intrevada silueta eleganta si delicata.

Uimitor este faptul ca, desi sunt caini foarte dinamici, dispusi la efort si „abonati” practic la cursele de alergari, nu sunt amenintati de displazia de sold sau cea de umar.

Elementul cel mai important care trebuie avut in vedere este acela ca rasa de caini Whippet este o rasa de interior. Acesti caini nu pot rezista in conditii bune daca sunt tinuti in tarcuri exterioare, expusi intemperiilor si sezonului rece.

Boli Whippet

Criptorhidismul. Se manifesta prin absenta unuia sau ambelor testicule in scrot (aceste organe nu coboara in „saculet”). Este o boala comuna in randul acestei rase. Cel mai des defectul se poate obseva la nastere, cu precadere la puii nascuti prematur. Statisticile releva ca aproximativ 3% din cateii fatati la termen si pana la 30% din cei nascuti prematur sunt afectati de criptorhidism in forma mono sau bilaterala.

Cu toate acestea aproximativ 80% dintre exemplarele diagnosticate cu aceasta afectiune la nastere vor inregistra un proces de revenire in primele 3 luni de viata, facand ca incidenta reala a bolii sa fie putin peste 1%. Foarte rar, boala se manifesta la cainii tineri, in sensul retragerii unui testicul in cavitatea abdominala. Boala este asociata cu fertilitatea redusa a masculilor afectati, dar si cu riscul torsiunii canalelor seminale si cu producerea herniei inghinale. Cazurile stabilizate pot fi, in multe cazuri, corectate chirurgical.

Afectiunile cardiace
Inima cainilor din rasa Whippet este de dimensiuni mari si cu un ritm ceva mai scazut de activitate. Deseori se poate inregistra o functionare aritmica sau chiar intermitenta cand cainele se odihneste. Acestea nu ar trebui sa constituie semnale de alarma pentru proprietarii unor astfel de caini, pentru ca sunt aspecte normale. In ritm de efort inima acestor caini bate normal.

Dar, pe de alta parte, afectiuni cardiace reale pot pune in pericol sanatatea si chiar viata cainilor de rasa Whippet. Asociatia Canina din Marea Britanie, Kennel Club, a publicat statistici conform carora bolile de inima reprezinta a doua cauza majora in mortalitatea rasei Whippet. Specialistii nu au stabilit in mod clar daca dimensiunile modificate si ritmul aparte de functionare reprezinta cauza declansarii unor boli cardiace, dar, generic, acestea sunt grupate sub denumirea „sindromul inimii atletice” (bradicardia atletului).

Cum este si normal, caz semnalat si la subiectii umani, inima unui atlet angrenat in antrenamente intensive si competitii solicitante (iar aici se incadreaza si cainii Whippet) pompeaza cantitati suplimentare de sange in ritm foarte alert pentru a preveni aparitia deficitului de oxigen in muschii scheletici.

Aceasta duce, in timp, la modificarea volumului general al inimii (mai ales ventriculul stang), in sensul maririi ei, ca o adaptare naturala. Pe fondul cresterii volumului general al inimii, corelat cu o fireasca ingrosare a peretilor camerelor acesteia, a dezechilibrului de functionare intre ventriculul stang si celelalte camere, apare o aritmie distincta si, in timp, la varsta la care exercitiile fizice scad in intensitate, se pot produce complicatii si declansa boli cardiace.

Mutatia genetica a miostatinei
Gena responsabila de producerea substantei denumita miostatina a fost descoperita in anul 1997 de catre geneticienii Alexandra McPherron si Se-Jin Lee in cursul unor experimente efectuate pe cobai. Miostatina, in principiu, este o proteina ce controleaza dezvoltarea musculara. Un studiu finalizat in anul 2007 a identificat o mutatie a acestei gene specifica pentru cainii din rasa Whippet. Sunt doua astfel de gene in organismul cainilor.

Mutatia duce la producerea unei proteine de miostatina inactive, muschii corpului nemaifiind „controlati”// in procesul dezvoltarii. Exemplarele cu o singura copie a acestei mutatii sunt capabile de performante atletice peste medie, iar cele cu doua copii inregistreaza o dezvoltare musculara spectaculoasa, mult dincolo de aspectul standard al rasei, fara ca aceasta sa le afecteze temperamentul.

Cainii afectati (denumiti Bully Whippet) prezinta un cap mai larg, botul mai pronuntat, picioarele mai scurte iar coada, mai groasa, este si ea de dimensiuni mai reduse. De asemenea, muschii corpului apar mult mai reliefati. Aceasta mutatie nu s-a inregistrat la alte rase de caini, nici la acelea caracterizate de masa musculara pronuntata, cum ar fi Boxer sau Mastiff, nici chiar la cea mai apropiata ruda a rasei Whippet, ogarii Greyhound. Ca o curiozitate, mutatia a mai fost semnalata la vaci si chiar la oameni.

Alte afectiuni cu incidenta redusa

Intoleranta la barbiturice
Asemenea altor rase de ogari si cainii Whippet au o rezistenta scazuta la anestezice. Aceasta este o caracteristica justificata prin concentratia scazuta de grasimi prezenta in organismul lor, fapt care duce la incapacitatea ficatului de a metaboliza eficient compusii acestor substante. Este bine sa stiti ca acesti caini reactioneaza puternic si la insecticide, deci acordati o atentie sporita acestui aspect, in sensul protejarii lor de lua contact cu astfel de substante.

Afectiunile oculare
Fara a inregistra o frecventa prea mare, cel mai des semnalata este cataracta.

Afectiunile pielii
Alopecia (pierderea progresiva a parului pe anumite zone ale corpului, afectiune mostenita, se pare, de la Italian Greyhound, pentru care este o boala specifica), dereglarea ectodermala (exemplarele se nasc fara par). Bolile din aceasta categorie sunt, de obicei, incurabile si au o gama foarte larga de factori declansatori.

Poze Whippet

Canise Whippet

  1. Canisa Ghazoot kennel
  • Adresa: Hjulbäck 30 Se-780 53 Nås Sweden
  • Telefon: +46 (0) 281-30694 / +46 (0) 70-547 9669
  • Email: inger@ghazoot.se
  • Website: http://www.ghazoot.se/
Comentarii
Toate comentariile

Comentarii