
- Origine: China
- Grupa: Working
- Greutate: 25 – 32 kg
- Inaltime: 43 – 51 cm
- Culori: roscat, Cinnamon (maro deschis – maro inchis), negru, Albastru
- Dresaj: are personalitate puternica, se dreseaza greu
- Ingrijire: blana dubla si deasa
- Sanatate: Atentie la alergii
- Pui: 3 – 6
- Media de varsta: 9 – 15 ani
- Alte nume: Chow, Chowdren, Chow Chow dog
Origine
Chow Chow-ul este un caine de talie medie cu o descendenta foarte veche. Originar din China, Chow Chow-ul este usor de recunoscut datorita aspectului pufos, limbii mov si fetei usor cutate.
Foarte devotat familiei sale, Chow Chow-ul nu este extrem de prietenos cu strainii. Chow Chow-ul este una dintre cele mai vechi rase recunoscute de caini din lume.
Cainii din aceasta rasa, se pare ca ar fi originari din Mongolia, Siberia sau Nordul Chinei. Pe baza unor cercetari vaste, se crede ca Chow Chow-ul ar exista din timpul dinastiei Han, din jurul anului 150 i.Hr.
Traducerea cuvantului „chow” este, de asemenea, controversata. Exista in prezent doua teorii. Prima teorie asociaza numele acestei rase cu industria navala. Navele care calatoreau din Extremul Orient catre Europa trebuiau sa declare ceea ce transportau. Majoritatea navelor transportau diferite articole si pentru a le inlesni munca expediatorilor, termenul „chow-chow” sau „bric-a-bric” era utilizat pentru a desemna intreaga incarcatura. Cand acesti caini au devenit parte a marfii transportate de vase, numele s-a mentinut. Cealalta teorie nu este la fel de agreata. Unii sunt de parere ca numele „chow” este un slang (argou) cantonez/american pentru mancare si se refera la utilizarea nefericita a acestei rase in gastronomie.
Altii contesta ca aceasta rasa ar fi fost utilizata in acest mod si considera ca s-a produs o confuzie intre Chow Chow si o rasa de caini similari ca aspect cu acesta, care era, in realitate, utilizata ca sursa de hrana.
Chiar daca Chow Chow-ul este originar din Nordul Chinei, majoritatea cainilor au fost descoperiti in regiunea Canton (oras si port) din sudul Chinei, unde era denumit „cainele cu gura neagra” datorita limbii sale albastru-neagra, caracteristica. Rasa era atat de populara incat o singura canisa gazduia pana la 5000 de exemplare in acelasi timp.Chow-Chow-ul a fost pentru prima data adus in Anglia la sfarsitul secolului al XIX-lea si a devenit popular imediat dupa ce Regina Victoria si-a aratat interesul pentru aceasta rasa. Dupa ce, in cele din urma a ajuns in Statele Unite la inceputul anilor 1900, Chow-Chow-ul a fost rapid acceptat in American Kennel Club in 1903, ca membru al grupei Non-sporting.
Hrana Chow Chow
Una dintre teoriile sustinute in prezent de multi crescatori de Chow Chow arata ca aceasta rasa era crescuta in tarile de origine pentru paza, atac sau vanatoare, dar ca, la nevoie, cateii erau chiar mancati de chinezi, in perioadele frecvente de foamete. Si, cu timpul, Chow Chow s-a transformat int-un fel de mancare al locuitorilor din acele zone ciudate. De altfel, cuvantul „chow” inseamna, in dialectul mandarin, „mancare”, „fel de mancare”, ceea ce spune ceva despre numele dat rasei „Chow Chow”.
Cu multe sute sau chiar mii de ani in urma, prin stepele Mongoliei, prin zapezile Siberiei sau prin muntii Chinei, cainii aproape ca nici nu erau hraniti cu carne. Cainii mancau in mare parte cereale si legume, oasele ramase de la masa oamenilor, la care se adauga uneori (probabil rar) ceva carne de peste si unele animale mici pe care reusea sa le vaneze el singur. Un indicator care arata dezvoltarea Chow Chow-ului ca fiind un caine omnivor (vegetarian in mare parte, dar si uneori carnivor) este structura dintilor fata de rasele de caini strict carnivore. Dintii Chow Chow-ilor sunt mai plati decat incisivii raselor carnivore.
Asemenea ursilor, care sunt omnivori, Chow Chow se nasc cu 44 de dinti, spre deosebire de caini, care au 42 de dinti. Inainte de a ajunge la maturitate, Chow Chow isi pierde, insa, cei doi dinti de urs. Mancarea cu un procent redus de proteine este, de obicei, cea mai buna alegere pentru Chow Chow. O mancare buna ar trebui sa contina orez si miel, orez si pui, legume si pui, legume si peste. In tarile de provenienta din Rasarit, Chow Chow era o rasa de caini care era hranita in principal cu orezul ramas de la masa oamenilor.
ATENTIE!
Se pare ca porumbul este o mancare destul de nepotrivita pentru unii Chow Chow, intrucat poate genera alergii severe, lacrimarea continua a ochilor, dermatitele umede (asa numitele hot spots), la care se adauga problemele intestinale. Porumbul nu este o mancare cu care acesti caini sa fi fost hraniti mii de ani, la fel ca orezul, astfel ca, teoretic, Chow Chow nu este adaptat la mancarea cu porumb. Se pare ca multi Chow Chow au nevoie de mancare high fat, adica o hrana care sa contina si grasimi, o mare parte a vietii lor, asta pentru a compensa poate procentul redus de proteine.
Evident, nu toti cainii au aceleasi necesitati alimentare. Trebuie precizat ca exista, insa, crescatori de Chow Chow care isi hranesc animalele numai cu carne cruda (asa-zisa dieta BARF), iar cainii lor traiesc mult si bine.
Citeste mai mult despre… Alimentatia cainelui
Aspect Chow Chow
Chow-Chow-ul este un caine de talie medie, cu parul de lungime medie, cu o constitutie robusta, scund si indesat. Cainele are un cap mare cu un craniu lat si plat, botul scurt si pliuri faciale care ii dau aspectul de animal permanent incruntat. Urechile sunt rotunde si mici, fiind purtate ridicate pe verticala. Coada este rasucita si purtata ridicat peste spate.
Cea mai caracteristica trasatura a cainelui este limba albastru-neagra, care este o raritate printre rasele de caini.Chow-Chow-ul are o blana dubla alcatuita dintr-un par exterior des si un puf moale si lanos. Cele mai frecvente culori sunt rosu (ruginiu), negru sau cafeniu deschis. Inaltimea la greaban este de 46-56 cm, iar greutatea corporala este de 20-32 kg.
Comportament Chow Chow
Cateii de rasa Chow-Chow daca sunt bine educati si corect socializati, devin excelenti companioni si animale de familie, dar personalitatea sa stranie necesita intelegere din partea stapanului. Este frecvent descris ca avand o personalitate asemanatoare unei pisici, fiind un catel independent, care nu agreaza etalarea expansiva a afectiunii.
Cateii rasa Chow-Chow sunt demni si au tendinta de a fi incapatanati. Acest comportament rece si sobru isi are radacinile in zilele pe care aceasta rasa le-a dus in China si Mongolia, unde erau folositi si pentru carnea si blana lor, datorita resurselor putine din acele zone. De aceea cateii din rasa Chow-Chow nu erau considerati animale de casa si nu aveau privilegiul de a avea un stapan, deoarece atasamentul ar fi ingreunat uciderea lor.
Aceasta explica cumva natura lor de a se conduce singuri si ca sunt destul de greu de dresat in ciuda inteligentei deosebite. Au devenit, de-a lungul timpului deosebit de folositori ca si caini de paza a templurilor, apropiindu-se de stapanul templului si respingand cu agresivitate persoanele si animalele necunoscute. De-a lungul anilor, crescatorii au reusit sa scoata la lumina trasaturi pozitive ale acestor caini, transformandu-i in alegerea ideala pentru cei ce isi doresc un caine de familie si vor sa se implice in educatia acestei rase cu o vointa de fier, dar rafinata si sofisticata.
Cainii din rasa Chow-Chow pot fi extrem de prudenti cu strainii, nu leaga usor prietenii, fiind mai degraba indiferenti fata de toti cu exceptia celor pe care ii iubesc. Desi in general foarte tacut, un caine pe care rar il auzi latrand, este totusi foarte teritorial, caracteristica ce il transforma in caine de paza de nadejde, care isi va apara familia si casa cu un curaj deosebit.
Loialitatea si afectiunea pentru toti membrii familiei, este de necontestat, dar cainele Chow Chow este al unei singure persoane, de obicei va alege un singur individ caruia ii va darui devotamentul sau absolut. Inteligent, cu o vointa de fier, plin de incredere in sine, catelul de rasa Chow-Chow are nevoie de un stapan care sa ii demonstreze cu fermitate, dar si cu amabilitate cine detine in permanenta controlul asupra situatiei.
Cateii rasa Chow-Chow nu agreaza compania altor caini, cu exceptia celor din aceeasi gospodarie si rareori vor tolera caini necunoscuti de acelasi sex.
Dresaj Chow Chow
Chow Chow-ul este cunoscut pentru personalitatea puternica si vointa de fier si nu apreciaza o atentie exagerata. Chow Chow-ul este distant, retras si sedentar, cu o reputatie de caine agresiv nu intotdeauna atribuita pe buna dreptate. Din nefericire, un numar mic de exemplare crescute necorespunzator si nesocializate adecvat au alterat reputatia rasei.
Este un caine care se dreseaza destul de greu, chiar una din rasele cel mai greu de dresat. Dresajul trebuie facut numai de catre o persoana cu experienta, calma, autoritara si echilibrata.
Dresajul trebuie sa fie ferm, consecvent, echilibrat.Nu este un caine foarte energic, are un nivel scazut de activitate, dar totusi ii plac plimbarile. Nu suporta soarele si trebuie protejat vara.
Citeste mai mult despre… Dresajul cainelui de companie
Particularitati Chow Chow
Datorita blanii sale duble, dese, ingrijirea periodica este necesara pentru a preveni incurcarea si matuirea parului. Cainele trebuie supravegheat cand se afla in preajma strainilor sau a copiilor mici cu care nu este familiar.
Boli Chow Chow
Torsiunea (dilatatia) gastrica este o afectiune brusca ce pune in pericol viata cainelui, asociata umplerii stomacului cu aer si torsionarii acestuia.
Displazia de sold este o malformatie a articulatiei coxofemurale ce are ca rezultat durerea, schiopatura si artrita consecutiva.
Diabetul este o boala a pancreasului asociata unei productii insuficiente de insulina. Glaucomul este o afectiune grava si dureroasa care determina cresterea presiunii intraoculare. Poate conduce la orbire daca nu este tratat la timp.
Chow Chow este predispus la entropion (rasucirea spre interiorul ochiului a pleoapelor), hipotiroidism si displazie de cot.Durata medie de viata a Chow Chow-ului este de 9-15 ani.
Poze Chow Chow
Canise Chow Chow
1. Canisa Chaitan Legend Chow
- Adresa: Str CFR 729, Baciu, Cluj, Romania
- Telefon: 0744.385.851
- Email: –
- Website: http://chaitan-chow.ro/
2. Canisa Monasim de Romania
- Adresa: Principala St., No. 496, Negoiesti – Melinesti, Dolj, Romania
- Telefon: 0720700610, +40761673061
- Email: stingasim@yahoo.com
- Website: http://monasimderomania.com/
Alte rase de caini
Alte articole
Bibliografie:
Comentarii