- Origine: Romania
- Inaltime: 155 – 157cm
- Greutate: 450kg
- Culori: neagra,murga si roiba
- Folosit la: Cursele de trap, Calarie si tractiune usoara
Origine
Trapasul romanesc s-a consolidat ca rasa in ultimele decenii, la formarea sa au participat in principal trapasul american, in proportie de 80%, trapasul Orlov, in proportie de 10%, trapasul francez , in proportie de 5% si trapasul rusesc, in procent de 5%.
De asemenea, in cadrul incrucisarilor complexe realizate pentru formarea rasei, s-au folosit si iepe Nonius si Furioso North-Star. Formarea rasei se poate considera ca a inceput, pe teritoriul tarii, cam in 1887, odata cu primele importuri de trapasi.
In anul 1930 au fost introduse primele amendamente la regulamentele curselor de trap, in scopul promovarii trapasului romanesc. Astfel , caii participanti la concursurile de alergari, proveniti din import, se penalizau.
Un rol deosebit in dezvoltarea rasei l-a avut Societatea Nationala de Crestere a Calului din Braila, care, incepand din 1903 organizeaza cu regularitate primele concursuri de trap.
Ameliorarea rasei s-a mentinut si in perioada interbelica, in hergheliile Rusetu, Sighireanu, Jegalia si Segarcea.
In momentul de fata, aceasta rasa se creste s se selectioneaza in hergheliile Rusetu si Dor Marunt, probele pentru testarea performantei se dau pe Hipodromul de trap de la Ploiesti.
Aspect Trapasul romanesc
Ca dezvoltare corporala, rasa este eumetrica, avand o talie cuprinsa intre 155-157 cm. Capul este expresiv, uscativ, bine proportionat, cu profilul rectiliniu, intotdeauna.
Cele mai citite articole
Gatul este musculos, purtat vertical, greabanul este bine dezvoltat, spinarea si salele sunt lungi, rezistente. Crupa este lunga, larga, musculoasa.
Toracele este adanc si profund , spata este dreapta, musculoasa. Membrele sunt uscative, cu articulatii rezistente si tendoanele bine detasate, copitele au cornul foarte rezistent.
Culoarea robei este predominant murga.
Comportament Trapasul romanesc
Este o rasa care se comporta foarte bine atat pe hipodrom in curse de trap inhamat la sulki cat si la tractiune usoara si calarie, caracterul bland si docil facandu-l apt si pentru transport de persoane si agrement.
Performantele pe hipodrom ale trapasului romanesc sunt inferioare altor rase de trapasi din lume, dar se pare ca totusi, pe hipodroamele internationale, pot concura cu succes contra altor tipuri de trapasi, gen trapasul francez, american, rusesc.
Munca de selectie asupra acestei rase continua, dorindu-se obtinerea de exemplare cu dezvoltare corporala mai mare, dar cu pastrarea aptitudinilor de viteza.
Se pare ca tipul actual al trapasului romanesc, desi eumetric, da performante foarte bune in conditiile tarii noastre.
S-a constatat ca exemplarele cu talie mai mare, desi au o conformatie mai corecta si mai armonioasa, nu sunt atat de performante pe hipodrom.
Trapasul romanesc a avut un rol important la formarea rasei Semigreu romanesc, dar si la ameliorarea cailor autohtoni carosieri, produsii iepelor locale cu armasari trapasi avand o capacitate energetica foarte buna, completata de o mobilitate foarte mare si o viteza buna de deplasare.