Iubești animalele? Iată 3 pași de urmat când cumperi un câine!

pexels freestocksorg 129634

Iubești animalele și îți dorești un patruped drept companion? Achiziția unui câine ar putea fi o alegere inspirată. Totuși, există anumite sfaturi pe care să le pui în practică. Iată cum să cumperi un animăluț de companie blând, jucăuș și perfect sănătos!

Pasul 1: Alege o rasă de câine în acord cu stilul tău de viață

Un animal de companie necesită nu doar anumite costuri pentru întreținerea sa, ci și grijă și atenție. Prin urmare, atunci când vrei să-ți completezi familia cu un membru patruped, orientează-te către acele rase de câini care se pliază pe stilul tău de viață. În funcție de asta, selectează acele anunțuri cu câini de vânzare care ți-au captat atenția și ți-au stârnit interesul. De exemplu, dacă ești foarte mult timp plecat de acasă, probabil ai nevoie de un câine căruia nu-i place mișcarea în mod special. De regulă, rasele de câini de dimensiuni mari sunt mai liniștite; este și cazul câinilor Cane Corso, recunoscuți pentru calmitatea lor.

Pasul 2: Ia în considerare cumpărarea unui câine de la un crescător responsabil

Deși poți cumpăra un animal de companie de la cel mai apropiat pet shop, recomandarea noastră este să iei în considerare și crescătorii de câini. Optând pentru această variantă, este foarte posibil că vei regăsi o mulțime de animăluțe de rase cu pedigree. În plus, poate cel mai mare avantaj pe care îl oferă opțiunea de a-ți achiziționa companionul de la crescătorii responsabili este că vei avea acces la istoricul medical complet al cățelușului. Astfel, vei știi dacă acesta este predispus la anumite probleme de sănătate.

Pasul 3: Examinează cu atenție animăluțul

Atunci când ai pornit în căutarea companionului care să te completeze, e important să ții cont și de acest sfat: examinează cu atenție animăluțul pentru a te asigura că se află într-o stare bună de sănătate și, de asemenea, că are o igienă realizată corespunzător. Verifică blana câinelui, care trebuie să fie strălucitoare și să îndeplinească acele caracteristici specifice rasei din care el face parte. Atenție și la scărpinatul în exces și zonele inflamate, care pot fi semne ale infestării cu căpușe, purici sau alți paraziți. Nu omite nici analizarea posturii câinelui și nici mersul acestuia. Mersul șchiopătat poate indică, de cele mai multe ori, anumite probleme ale sistemului osos.

Alte recomandări pentru cumpărarea unui cățel

Cele mai citite articole

• Documentează-te despre caracteristicile și obiceiurile rasei din care patrupedul face parte;

• Vizitează cățelușul înainte de a-l lua acasă;

• Pentru a afla dacă animăluțul este îngrijit, verifică igiena urechilor, a ochilor și a șezutului său;

• Evită achiziția unui pui dacă aceasta implică despărțirea sa de mamă înainte de vârsta de 2 luni;

• Acordă atenție detaliilor, mai precis condițiilor în care cățelușul este ținut la stăpânul său;

• Dacă te-ai hotărât asupra cățelușului pe care ți-l dorești, un truc util este să îi oferi o pătură de-a ta, pentru a se acomoda cu mirosul specific al casei tale.

Cumpărarea unui câine este o decizie importantă. Sperăm că sfaturile noastre să-ți fie de ajutor pentru a-ți găsi cel mai potrivit prieten patruped!

Cele mai citite articole