Magarul




<<<< Inapoi la animale domestice

For english press here  
Cum face magarul:

Origine

Magarul de astazi (Equus africanus asinus) este magarul salbatic din Africa, ce are trei subspecii cunoscute: Atlanticul, Nubianul si Somalezul. Domesticirea s-a petrecut cu circa 4-6 mii de ani in urma. In perioada domesticirii, magarul nu a jucat un rol semnificant in istorie, precum s-a intamplat in cazul altor specii de animale domestice de statura mare, precum calul.

Existenta acestuia a fost decisiva in dezvoltarea civilizatiei umane, pe cand magarul nu avea nici viteza, nici puterea care sa-l ajute sa concureze cu maiestuosul armasar. Prin urmare, magarusul era foarte intalnit in zonele mai slab dezvoltate, mai sarace si prin rutele comerciale majore, fiind de mare ajutor la caratul bagajelor.

Magarii de azi din Bazinul Carpatic traiesc deja acolo de mai multe secole, dar nimeni nu s-a ocupat propriu-zis de cresterea lor.

La inceputul secolului XX au existat unele initiative pentru a crea culturi in cadrul domeniilor nobile, dar pana in momentul de azi acestea au disparut complet. Pe teritoriul Ungariei, in anul 2003 s-a fondat Societatea Maghiara a Crescatorilor de Magari, care si-a propus sa inregistreze cele 4-5 de mii de animale existente si sa incerce cresterea rasei numite Magar de Parloaga/Ses.

Scopul cresteri lor ar fi formarea unui septel cu o statura bine proportionata, cu aspect de incredere, bland, cu comportament bun, predispus spre munca. Acesta va trebui sa poarte caracteristicile optime ale speciei cum ar fi: rezistenta la factorii de mediu (vreme, nutritie, boli), sa fie nepretentios, sa aiba putere si capacitate mare de lucru comparativ cu statura, dar sa aiba si o perioada activa indelungata in campul muncii (20-25 ani).

Hrana Magar

Magarul este modest. Privind modul de crestere, magarul este modest, se hraneste si cu plante de calitate inferioara, ierburi si buruieni pe care caii nu le consuma. Nu are nici pretentii legate de adapost, accepta si un edificiu mai umil. Cu toate acestea, tolereaza greu frigul, vantul si umezeala, raceste mai usor decat caii alaturi de care se adaposteste.

Magarilor le place mult hrana din felurite ierburi, din amestec de plante furajere. Deseori pasc si plantele intepatoare la care calul renunta. Acesta nu inseamna ca se multumeste cu orice fel de buruieni. Hrana mucegaita si mocanita ii este la fel de daunatoare ca oricarui alt animal. In meniu sau lucerna este considerata un desert, dar si o bucata de porumb il poate face fericit.

Nu prea mananca morcovi, in schimb adora painea uscata! Pentru hranire sunt optime cereale de orice fel, dar trebuie sa aveti in vedere si calitatea furajelor din pasuni. Trebuie sa monitorizati in continuu starea de sanatate, supra- sau malnutritia nu este de dorit.

Deci este suficient daca le puteti oferi produse alimentare variate. Pentru completarea meniului, mai puteti adauga blocuri de sare si, daca este necesar, calcar furajer. In privinta apei are aceleasi nevoi, ca oricare alt animal domestic.



Aspect Magar

Magarii se pot grupa in functie de greutate, avand urmatoarele caracteristici:

  • Magarii de dimensiuni mici
    … au oase fine, piele subtire, par moale. Capul este mic, craniul este lat, zona nasului este scurta si finuta. Linia de profil a capului este de obicei dreapta, capul adesea are forma deltoida, rareori capata linii prea fine, de aici si denumirea “cap de stiuca”. Urechile sunt relativ mici si mobile. Gatul este scurt si foarte musculos, trunchiul usor se ingusteaza, iar crupa de multe ori are musculatura slaba. Temperamentul este vioi, magarii fiind nepretentiosi si extrem de rezistenti.
  • Magarul de statura medie.
    Oasele magarilor de statura mijlocie sunt tari, trupul lor este puternic si foarte musculos. Partea craniana si a botului este bine proportionata, linia craniului este simpla sau de semiberbec, la fel si profilul podului nazal, asa-numitul profil de cap de oaie fiind destul de comun. Urechile sunt mobile, de dimensiuni medii. Temperamentul lor este vioi, sunt nepretentiosi si foarte buna forta de munca.
  • Magarul de statura mare.

Oasele indivizilor mari sunt mai robuste, uneori spongioase, pielea este groasa, capul mare, forma adesea asemanatoare cu a berbecului, cu urechi mari si mai putin mobile. Structura corpului este fara coeziune, de multe ori au corp disproportionat, iar musculatura gatului este slaba.

Copita deseori este din material cornos de calitate proasta. Magarii mari au un temperament flegmatic, sunt pretentiosi si ajung la hrana mai greu decat rudele de statura mai mica. Vara, in caldura mare, de multe ori le apar rani pe piele, uneori si eczeme. Magarii prea mari, cu o constitutie bruta si cu temperament flegmatic, in general nu sunt populari.

Caracteristici Magar

Caracterisitcile avantajoase ale magarului sunt: privirea luminoasa, expresiva, urechi drepte purtate pe un cap uscat, gat bine infipt, spate lung si drept, maruntaie incordate, crupa usor inclinata si scurta, spate musculos, ce permite fixarea optima a hamului, piept arcuit, picioare puternice si robuste, cu articulatii voluminoase, copite tari. Raportul dintre anumite parti ale corpului confirma aspectul armonios al magarului.

Culorile cele mai comune sunt diferite nuante ale palului, precum brun, maro inchis si negru, dar de asemenea pot fi intalnite si variantele presarate cu fire albe, care cu inaintarea varstei palesc spre nuanta gri. Crucea de pe spate este caracteristica speciei, iar culoarea acesteia are mereu o nuanta mai deschisa. Deseori apare un inel luminos in jurul ochilor (ocula), in jurul gurii, pe nas, pe burta. Cei care au parul burtii deschis au si intre picioare la fel, iar in cazuri frecvente gasim coloratura neagra in partea inferioara a gambelor.

Apar frecvent si dungile transversale (zebroide) la nivelul membrelor. Ca mutatie spontana uneori se nasc magarusi de culoarea Isabella (alb). Acestia sunt in general mai exigenti fata de factorii de mediu, de exemplu, sunt mai sensibili la lumina soarelui decat exemplarele care au pielea de fond pigmentata. Cu toate acestea, pentru hobby-uri, magarusul alb, poate fi de preferat in unele cazuri si este pacat sa fie neglijat doar din cauza culorii neobisnuite.

Comparativ cu “incaltarile” calului, copitele magarului sunt mai abrupte, cu material cornos mai tare, predispuse la ingustare. In absenta ingrijirii regulate a copitelor, acestea devin mult mai usor abrupte, uscate, ingustate, ceea ce afecteaza mult utilitatea animalului. Acesta este motivul pentru care oboseste mai repede, atat in fata carutei, cat si in alte situatii.

Magarul nu e incapatanat!
Magarul se integreaza foarte usor in gospodarie, se poate asocia cu usurinta si cu alte specii de animale: cai, capre, oi, etc. Daca tii multe specii laolalta, grajdurile sau tarcurile trebuie sa fie suficient de spatioase. Creste relativ lent, dezvoltarea deplina este la varsta de 5-6 ani, dar cu o crestere buna, deja la varsta de 2-2,5 ani se poate usor incaleca, se poate prinde in fata carutelor sau chiar inmulti. In dresaj este indicat sa nu folosesti gesturile dure si sa nu astepti imediat un succes rapid. Daca in timpul ingrijirii respectii cele de mai sus, magarul va munci cu voie buna. NU are nevoie de bataie, in ciuda recomarilor populare.

Reproducere Magar

Perioada de gestatie a magarului este de 12 luni, astfel imperecherea trebuie temporizata in asa fel incat zilele fatarii sa aiba loc in aprilie-iunie, deoarece nevoia de caldura este mai mare si i se poate oferi si o alimentatie mai vitaminoasa.

Magarusul se naste foarte dezvoltat, iar in a doua zi deja alearga. Cu picioarele si urechile lungi pare un pic ciudat, dar este foarte dragalas si rasplateste multiplu atentia si iubirea acordata. Incapatanarea ce caracterizeaza magarul in proverbe, in general nu corespunde cu realitatea, deoarece prin tachinarea animalelor tinere si abuzul oamenilor fata de ele, acestea isi pierd increderea.

Cu scopul de a mentine increderea lor, trebuie sa va ocupati in mod regulat de magari, sa va cunoasca vocea, cel putin saptamanal sa le periati blana si sa le curatati copitele.



Poze Magar

Stiati ca …
  • Magarul a fost un animal salbatic pana la domesticirea acestuia ca catre egipteni. Scopul pentru care a fost domesticit era sa care diferite lucruri.
  • Un magar salbatic din Mongolia alearga mai repede decat un ren
  • Magarul este folosit pentru a pazi turme de oi si recent sunt utilizati in vindecarea copiilor bolnavi.
Bibliografie: