Bibilica pasare (Numididae)




<<<< Inapoi la animale domestice
Cum face Bibilica:

Origine

Familia Numididae, din care fac parte bibilicile, este reprezentata de mai multe specii, care populeaza toata Africa, Madagascarul, sudul Saharei, India si sudul Frantei. Cele doua genuri importante ale familiei sunt Numida si Guttera.

Cele apartinand primului gen au capul golas, prevazut cu margele si coif. Reprezentantii genului Guttera poarta un mot de pene pe cap si populeaza regiunile paduroase.

In general, pasarile din familia bibilicilor sunt masive, fara pinteni la picioare, cu capul si partea superioara a gatului mai mult sau mai putin golase, cu ciocul puternic, pe care il folosesc atat pentru a se apara, cat si pentru a ataca.

Bibilicile denumite si picherite, sunt animale masive, este o rasa grea care ajunge la greutatea de 5 kg. Bibilicile (sau picheritele) sunt rude apropiate cu gainile, curcile si prepelitele.

Bibilica este originara din Africa.

Hrana Bibilica

Nu este recomandabil ca bibilicile sa fie tinute in acelasi loc cu celelalte specii domesticite, pentru ca ele alunga restul pasarilor de la hrana.

Hrana lor consta din insecte, ierburi, fructe si seminte.



Caracteristici Bibilica

Bibilicile comune sunt pasari mari ce ajung pana la 53-58 cm, cu corpul rotund si capul mic. Au penajul de culoare gri inchis, impestritat cu pete albe. Capul golas este prevazut cu un coif osos, galben sau roscat.

Pielea capului are pete rosi i si albastre. Aripile sunt scurte si rotunde, coada este, de asemenea, scurta. Bibilicile traiesc in grupuri mari, exceptie facand doar in perioada rutului, cand se izoleaza in perechi.

Destul de raspandite in Romania, bibilicile domestice au ca stramos bibilica cu margele rosii (Numida meleagris). Acestea se aseamana foarte mult cu potarnichile si nu se asociaza niciodata cu celelalte pasari din gospodarie.

Alearga repede si prefera tufisurile unde se ascund si-si cauta hrana. Exista mai multe varietati de culoare, cea mai cunoscuta fiind ceea gri-perlata. Este apreciata indeosebi pentru ouale cu un continut scazut de colesterol.

Bibilicile se cresc in special pentru carnea lor de calitate superioara, care este considerata delicatesa. Productia anuala de oua este de 60-90 bucati, greutatea medie a oualor fiind de 45 g. Acestea au coaja tare, pigmentata si presarata fin cu pete maro, si un gust placut.

Reproducere Bibilica

Cresterea lor este eficienta pe spatii intinse sau in sisteme intensive, cu asigurarea reproductiei in baterii si cresterea puilor pe asternut. Pentru a asigura un procent ridicat de oua fecundate, raportul dintre sexe trebuie sa fie de 1 mascul la 5-7 femele. Ele isi depun ouale in locuri ascunse, recoltarea lor fin destul de grea.

Carnea bibilicilor intareste imunitatea oaselor si curata singele, afirma medicii. In comparatie cu gainile sau alte pasari, bibilicile sunt cu mult mai rezistente la boli sau la paraziti de tot genul.

Ouale de bibilica sunt de culoare sur-deschis, mai mici decat cele de gaina si cantaresc 43-48 grame.

Au o forma de para, cu coaja groasa si rezistenta. Rezista la transportare pe distante mari si isi pastreaza calitatile gustative timp de jumatate de an, daca sunt pastrate la temperatura de 0 pana la +10 grade C, contin vitamina A, nu provoaca reactii alergice atat la copii, cat si la maturi.

Un ou contine atitea calorii, cit patru oua de gaina. Bibilicile incep sa se oua la varsta de sase luni. Timp de un sezon o femela face 100-150 de oua.

Bibilicile sunt crescute si hranite in mare parte ca si puisorii de gaina.

O bibilica de carne la trei luni, cantareste intre 2 kg si 2.5 kg, iar la maturitate 4 – 5 kg.
Bibilicile sunt tinute in familii cate patru femele la un mascul. Tineretul poate fi deosebit dupa genuri la varsta de cinci luni. Masculii au capul mai mare si penele mai albe.



Poze Bibilica

Stiati ca …
  • Bibilica va scapa de soareci.
  • Bibilica domestica de astazi, are ca stramos bibilica salbatica comuna, pasare foarte raspandita in regiunile paduroase, precum si in stepele cu ierburi inalte sau pe podisurile muntilor Africii centrale.
Bibliografie: